„Ziua Steagului”, sărbătoare alb-violetă într-o piaţă din Timişoara. Politehnica îşi prezintă lotul...

„Ziua Steagului”, sărbătoare alb-violetă într-o piaţă din Timişoara. Politehnica îşi prezintă lotul într-un eveniment cu surprize

0
DISTRIBUIȚI

Politehnica organizează „Ziua Steagului”, miercuri, 27 iulie, în Piaţa Sfântul Gheorghe, din Timişoara, eveniment dedicat startului noului sezon al Ligii 2 la fotbal. Pe lângă partea sportivă, va exista şi o latură artistică, cu surprize, iar seara alb-violeţii îşi vor prezenta şi lotul pentru startul stagiunii 2022-23.

„Ne dorim ca Ziua Steagului să devină o tradiție în anii ce vor urma, invităm pe această cale fiecare polist să-și scoată steagul din dulap și să-l fluture din nou cu mândrie! Prelungim această sărbătoare și la prima partidă de pe teren propriu, contra Unirii Constanța, pe bătrâna arenă „Știința”, în weekend-ul 5-7 august 2022″, se arată în anunţul clubului.

Evenimentul va începe miercurea viitoare, de la ora 18.00 şi va fi „împărţit” în cinci componente care definesc clubul de fotbal Politehnica Timişoara – #unclubdiferit:

„Echipa Timișoarei – îi avem alături pe prietenii noștri de la Timișoara City Tours, care ne vor povesti puțin despre locul în care ne aflăm

Echipă de tradiție – rememorăm episoade legendare din istoria clubului nostru alături de doi foști fotbaliști

Echipa Institutului Politehnic – secția de fotbal e parte indisolubilă a Universității Politehnica Timișoara

Echipa comunității – avem o mulțime de prieteni care fac lucruri faine pentru cei aflați în nevoie.


Hai sa îi cunoaștem!

Echipă pentru suporteri – prezentăm noul concept de ”Voluntar viola de cartier” și facem înscrieri”

Va exista un spaţiu dedicat jocurilor sportive (tenis cu piciorul, teqball, șuturi la poartă, etc.) la care vor participa şi fotbaliştii Politehnicii, plus stand-uri ale organizațiilor partenere din zona furnizorilor de servicii sociale. Pentru cei mici vom avea Kids Zone, cu ateliere și concursuri cu premii, precum şi un photo corner.  Vom avea, de asemenea, spaţii dedicate istoriei Politehnicii şi academiei noastre, cea mai bună pepinieră din vestul ţării.

Programul cuprinde şi o serie de momente alături de artiști locali, ce vor ”condimenta” momentele. Punctul culminant pentru suporterii viola va fi la ora 20.45, când îi vor cunoaşte mai bine pe băieţii pregătiţi de Bogdan Andone cu ocazia prezentării oficiale a lotului polist pentru noul sezon.

Evenimentul e finanţat prin Centrul de Proiecte al Primăriei Municipiului Timişoara, în cadrul programului #OrașulÎnMișcare.

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.