Castelul Corvinilor din Hunedoara a fost motiv de inspirație pentru încă un festival medieval, dedicat celui care a început, prin construcții de mare amploare, transformarea unei fortărețe mai vechi în fastuosul castel care a supraviețuit veacurilor, și pentru a reînvia momente din epoca în care a trăit unul din cei mai vestiți comandanți militari ai secolului al XV-lea și a reconstitui lumea din acele vremuri. Festivalul, organizat pentru prima dată în 2019, a fost întrerupt din cauza pandemiei și a ajuns acum la cea de-a doua ediție.
Festivalul va începe sâmbătă, 6 august, în curtea exterioară a castelului, unde va avea loc o tabără medievală cu ateliere ale magului, de gastronomie medievală, olărit sau tir cu arcul. Totodată, vizitatorii vor putea vedea o colecție de arme medievale și vor afla legenda corbului care ține în cioc un inel de aur și care apare pe blazonul familiei Corvinilor, sau pe cea a prințesei blestemate. În aceeași zi vor avea loc concerte de muzică medievală, o paradă la care vor participa Ordinul Cavalerilor de Hunedoara, Cavalerii Cetății Deva, Ordinul Scutierilor Muhlbach, Lăncierii și Arcașele Cetății Ardud, Paladinii de Terra Medies, Mercenarii din Asserculis – Târgu Mureş, Cavalerii Cetăţii Roşii – Sibiu, Zânele Silvane – Mediaş, Ansamblul Renaissance – Deva, Echipajul princiar, alcătuit din trăsură cu gardă călare și trupa de muzică medievală Peregrinii-Timișoara. Programul mai cuprinde animații stradale cu cavaleri și domnițe iar seara se va încheia cu un concert extraordinar susținut de formația Phoenix și cu focuri de artificii.
În cea de-a doua zi a festivalului, atelierele din curtea exterioară a castelului vor continua să fie deschise, în curtea interioară vor avea loc mai multe concerte, pe străzile orașului vor putea fi văzute spectacole de animație stradală iar la statuia lui Ioan de Hunedoara din centrul orașului va avea loc o ceremonie religioasă.
Tot în 6 și 7 august, satul Obârșa din comuna hunedoreană Tomești va găzdui, pe platoul „Lacuri”, cea de-a XXIII-a ediție a sărbătorii meșterilor populari din Țara Zarandului.
Satul este cunoscut pentru vasele de ceramică ale meșterilor olari, unice în România, și mai ales pentru oala de fiert sarmale, care dă acestora un gust aparte.
Surse foto: fiipefaza.com, wikipedia.org, sacalatorim.ro