Reabilitarea căii ferate Arad – Caransebeș aduce lucrări majore în Timișoara

Reabilitarea căii ferate Arad – Caransebeș aduce lucrări majore în Timișoara

0
DISTRIBUIȚI

Ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu, a inspectat astăzi șantierul noului drum de legătură între DN 69 și autostrada A1, și a vorbit și despre contractul-gigant semnat pentru reabilitarea căii ferate Arad – Caransebeș. Lucrările pe acest tronson de cale ferată vor aduce schimbări majore și în ceea ce privește interacțiunea dintre traficul rutier și cel feroviar în orașul Timișoara.

„Peste două săptămâni sper să revin aici cu o altă veste bună.


Săptămâna trecută am semnat cel mai mare contract de infrastructură pe CFR, aproape 9 miliarde de lei, aproximativ 1,8 miliarde de euro, pentru modernizarea căii ferate Caransebeș – Arad. În principiu se vor încheia toate acele perioade de contestație pentru câștigătorii desemnați de către CFR. Nu știu dacă foarte mulți știu, dar voi veni împreună cu proiectanții în momentul în care vom semna contractul pe loturile 2 și 3 să vedeți ce lucrări vor fi în Timișoara. Nu e vorba doar de dublarea căii ferate, de modernizare și alte lucruri la care ne-am putea gândi cu toții, ci sunt și lucrări care au impact asupra orașului. Cu intersecții, lucruri care vor face traficul mult mai ușor la intersecțiile cu calea ferată. Sper ca în două săptămâni să poată fi semnat primul contract”, a spus astăzi Sorin Grindeanu.

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.