
SCM Politehnica a pierdut primul joc din noul sezon. Handbaliştii alb-violeţi au disputat mai repede partida din deplasare cu Potaissa Turda, în condiţiile în care pentru ardeleni urmează un joc în eurocupe.
Gazdele s-au impus în prima etapă a Ligii Zimbrilor cu 27-24 (12-9).
Gazdele au preluat iniţiativa încă din start pe tabelă şi au avut devreme un avantaj de trei goluri. Aceasta a fost şi diferenţa la pauză. Pe final bănăţenii s-au apropiat periculos, la doar un gol distanţă în câteva rânduri. Dar Luka Groff a consolidat succesul Turdei. Thalmaier, cu şapte reuşite, a fost cel mai bun marcator al amfitrionilor.
La timişoreni au jucat şi achiziţiile verii, printre care şi Filip Marjanovic, cu patru reuşite în meci. Marius Sadoveac a fost principalul marcator al lui Poli, cu şapte goluri.
Sâmbătă, 3 septembrie, Poli joacă primul meci acasă în campionat, cu HC Buzău.
SCM Poli (marcatori): Mosquera 1 gol, Cîtu 1, Trif 2, Sadoveac 7, Marjanovic 4, Cîmpan 3, Fenici 2, Cristescu 1, Baican 3.