
Trupa timișoreană de rock alternativ The Case revine cu un nou single, „Fever“, care conform mărturisirilor proprii este „o călătorie abruptă pe cărări umbrite de freamăt, o drumeție personală către un univers interior în transformare“.
„«Fever» dezvoltă o tensiune și o energie ce te implică și te consumă în același timp, într-un fel de jogging interior ce îți repune trăirile în mișcare. Te conectezi, astfel, la simțuri, la febra energiilor universale prin pulsațiile sunetului. Iubirea, căci despre aceasta este vorba, reprezintă, de cele mai multe ori, o prelungire a ego-ului, un braț care se întinde către lume atât pentru a oferi, cât și pentru a lua.
Fever este despre trecerea timpului. Despre încercările nerealizate de a corela calitatea unei relații cu durata și intensitatea acesteia. Este despre fericire, despre tristețe, despre despărțire și despre iertare. Dacă e să îi asociem doar un cuvânt, atunci este despre iubire”, au transmis membrii trupei The Case, care au ales să colaboreze cu producătorul italian Enrico Tiberi și pregătesc un nou material sonor.
Formația timișoreană şi-a făcut debutul în primăvara anului 2012, iar doi ani mai târziu a lansat primul material discografic. Încă din primii ani de existenţă, The Case a fost invitată să susţină recitaluri în cadrul unor festivaluri de renume, iar componența actuală a trupei este Alfred Ciprian Paroș – (voce), Adrian Istodorescu – (chitară lead), Cristian Paroș – (bas, clape) și Mihai Bele – (tobe).