Consumatori din Timișoara fără apă caldă sau fără apă deloc, din cauza...

Consumatori din Timișoara fără apă caldă sau fără apă deloc, din cauza unor avarii

0
DISTRIBUIȚI

Aquatim şi Colterm au anunţat noi probleme în reţea care afectează azi mii de clienţi din Timişoara. Astfel, apa e întreruptă pe Aleea F.


C. Ripensia, Michelangelo, Bulevardul Corneliu Coposu, Martir Constantin Zăbulică, Socrate, Aurelianus, Delfinului, Luminița Boțoc, precum și în Recaș, din cauza unor avarii.

Apa ar trebui să revină pentru consumatorii din zonele menţionate până la ora 15.00.

Altfel, sunt defecțiuni tehnice apărute la rețeaua primară de termoficare a Municipiului Timișoara, iar Colterm a întrerupt furnizarea apei calde de consum până la ora 18 la punctul termic 63. Sunt afectați consumatorii arondați străzilor: Nicolae Labiș, C-tin Noica, O. Goga, Cornel Grofșoreanu, Al. Odobescu. Totodată, în vederea executării de lucrări aferente proiectului „Retehnologizarea sistemului centralizat de termoficare din Municipiul Timișoara în vederea conformării la normele de protecția mediului privind emisiile poluante în aer și pentru creșterea eficienței în alimentarea cu căldură urbană Etapa II”, s-a întrerupt furnizarea apei calde de consum până la ora 16 la PT 37. Afectați sunt consumatorii care locuiesc pe străzile: Felix nr. 1, 3, 5, 7, 9, 11, 13, 15 și Cugir nr. 4, 6, 8, 10, 12, 14, 16.

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.