p>

Ediția din acest an a sesiunii muzicale incluse în Flight Festival, eveniment desfășurat la sfârșitul săptămânii trecute la Aerodromul Cioca din Timișoara, a avut parte de un public numeros, care a savurat pe deplin diversele activități pregătite de organizatori atât în timpul zilei cât și pe parcursul serii, la concerte.
După prima zi de festival, în care spectatorii au avut de înfruntat o ploaie cât se poate de enervantă, sâmbătă și duminică vremea a fost perfectă, astfel încât cei prezenți s-au putut bucura de diverse activități inedite ca zboruri cu avioane de agrement sau competiții sportive cu o mare priză la public. Un succes deosebit l-au avut și ridicările într-un balon uriaș cu aer cald, unde pe parcursul zilei de duminică s-a format o coadă impresionantă, iar cei mai îndrăzneți dintre participanți au putut chiar să sară cu parașuta. N-au lipsit nici activitățile dedicate copiilor, astfel încât, de-a lungul celor trei zile, la fața locului au participat oameni de toate vârstele. Muizca a fost ingredientul principal la Flight Festival, iar la cele trei scene din incintă au evoluat o serie de DJ și formații din mai multe genuri.
În ultima zi a festivalului, pe scena principală au cântat Orkid, Basska și Zdob Și Zdub, aceștia din urmă reușind – după cum era de așteptat – să cucerească publicul printr-un spectacol de zile mari în care au inserat cele mai cunoscute piese ale lor.
Fără îndoială, cel mai spectaculos moment al ultimei seri le-a aparținut celor de la Dubioza Kolektiv, o formație care a cântat deja de câteva ori în orașul nostru, de-a lungul anilor. Formația din Bosnia a demonstrat încă o dată că faima de care se bucură în rândul amatorilor de muzică din țara noastră este cât se poate de bine întemeiată. Din spectacolul lor n-au lipsit momente inedite. De exemplu, cel în care băieții cântă despre Merkel sau Berlusconi (Euro Song), binecunoscuta Balkan Funk sau bucățile de karaoke dinaintea piesei Himna Generacije. Sau acel moment în care băieții îi învață pe spectatori cum să danseze „tangoul bosniac“. Primul pas a fost ca fiecare spectator să-l îmbrățișeze pe omul din stânga lui. Apoi… pe cel din dreapta. Iar, la final …toată lumea trebuie să sară-n sus. La finalul concertului, cei de la Dubioza Kolektiv i-au anunțat pe cei de la Subcarpați… și și-au luat la revedere pe acordurile celebrului vals „An der schönen blauen Donau” de Johan Strauss.
Capitolul de concerte a fost finalizat cu Subcarpați, formația autohtonă care reușește de fiecare dată să strângă un public cât se poate de numeros. După un moment special de lasere și focuri de artificii care a anunțat finalul ediției din acest an a Flight Festival, ritmurile de la scena mare au continuat cu maestrul K-lu, iar la celelalte două scene (cea retro și cea house) distracția a continuat până-n miez de noapte.
Conform cifrelor furnizate de organizatorii Flight Festival, în cele trei zile de Flight Festival desfășurate la Aerodromul Cioca de lângă Timișoara au fost prezenți aproximativ 50.000 de spectatori.
Flight Festival continuă și-n zilele următoare iar programul complet al manifestării se poate găsi aici.