Seară muzicală specială, cu Mircea Bodolan, la Timișoara

Seară muzicală specială, cu Mircea Bodolan, la Timișoara

0
DISTRIBUIȚI

Amatorii de muzică folk vor avea parte de o seară specială joi, 8 septembrie, de la ora 20, la Manufactura, unde Mircea Bodolan va susține un concert de neratat.

Mircea Bodolan este fără îndoială o figură cât se poate de aparte în peisajul muzical autohton. Cunoscut ca artist, actor, director de teatru și de centru cultural, Mircea a  a compus câteva cântece de referință din folkul autohton, unele dintre acestea regăsindu-se și pe singurul lui album oficial, Rănitul dintre linii.

„Pe vremuri, dacă aveam o piesă pe mai mult de trei acorduri… era o performanță.


Folkul ăla arhaic s-a dus. Încă de atunci, tindeam spre sound-ul folkiștilor din Occident. De aceea n-am acceptat ideea de cover in folk. Nu accept așa ceva. Desigur, poți cânta piesa unui alt autor cu un scop anume. Ori că îl iubești foarte tare…ori că nu mai e printre noi… Însă nu poți să-ți faci un spectacol în care să cânți numai piesele altora. Uneori și fără să le prezinți“, a spus artistul, care a devenit cunoscut în cadrul Cenaclului Flacăra, după care a părăsit o vreme scena muzicală, revenind în 1995, la insistențele bunului său prieten Valeriu Sterian.

„Ceea ce mă bucură este că lumea ascultă folk acasă. Nu am foarte multe piese în repertoriu. Poate vreo 70 – 80. Din astea, sunt multe pe care nu le-am cântat niciodată în spectacol, le știu doar prietenii mei. În concerte am rulat poate 30 – 40. Unele au devenit șlagăre. Compun în continuare. Despre un disc… el poate să apară și poimâine. Am materialul imprimat. Folkul e o stare de spirit nu un gen muzical, nu e entertainment“, ne-a declarat Mircea Bodolan într-un material mai amplu pe care-l puteți citi aici.

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.