A fost lansat un nou program Interreg IPA România – Serbia, cu...

A fost lansat un nou program Interreg IPA România – Serbia, cu un buget de aproape 90 de milioane de euro

1
DISTRIBUIȚI

Un nou program Interreg IPA România – Serbia, cu un buget de 87.725.681 euro, care cuprinde județele Timiș, Caraș-Severin și Mehedinți și șase districte din Republica Serbia care includ Banatul de Nord, Banatul Central, Banatul de Sud, Borski, Branicevski și Podunavski, a fost lansat ieri la Timișoara, urmând ca astăzi, 5 octombrie, un eveniment similar să aib loc la Vârșeț.

Programul, cofinanțat de Uniunea Europeană, include proiecte privind protecția mediului și adaptarea la schimbările climatice, sănătate și educație, turism și cultură, respectiv managementul frontierei, concentrându-se pe dezvoltarea zonei de graniță și a unor priorități ce urmăresc dezvoltarea economică și socială, protecția mediului și creșterea capacității de management a frontierei.

Aplicanți eligibili în cadrul Programului sunt autorități publice locale și regionale, primării, consilii județene, instituții de cercetare, școli, facultăți, ONG-uri, instituții culturale, camere de comerț sau agenții de dezvoltare regională.

Managementul programului este asigurat de Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației în calitate de autoritate de management, iar Ministerul Integrării Europene din Serbia este autoritate națională.


În calitate de secretariat comun și unitate de control de prim nivel în cadrul programelor de cooperare dintre România și Serbia, Biroul Regional pentru Cooperare TransfrontalierăTimișoara sprijină inițiativele, acțiunile regiunii de graniță în promovarea unei dezvoltări pe aceste direcții.

1 COMENTARIU

  1. ” …dezvoltarea zonei de graniță” 🙂 Buna asta; dar cu vamesii sarbi care sunt mai corupti chiar decat romanii … in afara buzunarelor lor nu cred ca se va dezvolta ceva.

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.