Fostul șef al Poliției Cluj, dar și alți comisari, reținuți într-un dosar...

Fostul șef al Poliției Cluj, dar și alți comisari, reținuți într-un dosar de abuz în serviciu

1
DISTRIBUIȚI
Ion Mircea Rus. Sursa foto: gazetadecluj.ro

Fostul șef al Poliției Cluj, Ion Mircea Rus, a fost reținut, joi, de procurorii DNA, fiind acuzat de abuz în serviciu. De asemenea, în același dosar au fost reținuți și adjunctul IPJ Cluj, Daniel Dorin Graur, precum și comisarul Elek Marton, șeful Poliției Dej.

Procurorii DNA – Serviciul teritorial Cluj au dispus joi începerea urmăririi penale in personam și reținerea pentru 24 de ore, a comisarului șef de poliție, la data faptei șef al Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Cluj, Ion Mircea Rus, cercetat pentru săvârșirea infracțiunii de abuz în serviciu dacă funcționarul public a obținut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit, în formă continuată, a lui Daniel Sorin Graur, comisar șef de poliție, adjunct al Șefului Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Cluj, cercetat pentru săvârșirea infracțiunii de complicitate la abuz în serviciu dacă funcționarul public a obținut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit, în formă continuată, a Ioanei Paula Bob, comisar șef de poliție, șefă a Serviciului Resurse Umane din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Cluj, cercetată pentru săvârșirea infracțiunii de complicitate la abuz în serviciu dacă funcționarul public a obținut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit, în formă continuată și a lui Elek Marton, comisar șef de poliție, Șef al Poliției Municipiului Dej cercetat pentru săvârșirea infracțiunilor de abuz în serviciu dacă funcționarul public a obținut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit, instigare la fals intelectual, purtare abuzivă și complicitate la abuz în serviciu dacă funcționarul public a obținut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit, în formă continuată.

„În perioada mai – iunie 2021, suspectul Rus Mircea Ion, în calitatea menționată mai sus, ar fi dispus cu încălcarea prevederilor legale (art.


27 indice 16 din Legea 360/2002) împuternicirea suspectului Marton Elek la conducerea Poliției Municipiului Dej, pentru a treia oară consecutiv, în scopul obținerii de către acesta din urmă a unui folos atât patrimonial constând în drepturile salariale aferente funcției pentru care a fost împuternicit cât și nepatrimonial constând în numirea sa într-o funcție de conducere. În demersul său, suspectul Rus Mircea Ion ar fi beneficiat și de ajutorul celorlalte persoane cercetate în prezenta cauză, care au realizat acte specifice procedurilor de mutare și de împuternicire în funcție, cunoscând caracterul nelegal al acestora”, spun procurorii DNA.

În plus, potrivit DNA, în intervalul iunie – septembrie 2022, Elek Marton, în calitate de șef al Poliției Municipiului Dej, i-ar fi solicitat telefonic în repetate rânduri ofițerului de serviciu din subordine, să-l ponteze în registrul de ore suplimentare, în zilele de sâmbătă și duminică, cu motivația că ar fi fost planificat de serviciu „din partea conducerii”, în condițiile în care acesta nu s-a prezentat la locul de muncă.

„Consecințele acestor demersuri ar fi fost întocmirea în fals a unor înscrisuri oficiale privind efectuarea orelor de muncă suplimentară de către lucrătorii de poliție urmată de obținerea de către suspectul Marton Elek a unor beneficii necuvenite (plata drepturilor salariale sau oferirea zilelor libere de compensare pentru orele suplimentare lucrate)”, potrivit DNA.

Apoi, în intervalul august 2020 – septembrie 2022, Elek Marton, în repetate rânduri, în exercitarea atribuțiilor de serviciu, a adresat expresii jignitoare lucrătorilor de poliție din cadrul Poliției Municipiului Dej și din cadrul Secției Rurală de Poliție Dej, potrivit procurorilor.

1 COMENTARIU

Dă-i un răspuns lui denisss Renunțați la răspuns

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.