Ultima reprezentație a Remix ID, spectacolul inspirat de comunitățile etnice din Banat

Ultima reprezentație a Remix ID, spectacolul inspirat de comunitățile etnice din Banat

0
DISTRIBUIȚI

Ultima reprezentație a show-ului Remix ID, un spectacol special de muzică, dans și proiecții video, realizat de asociația META Spațiu în cadrul programului Timișoara 2023, va avea loc joi, 20 octombrie, începând cu ora 19:00, la cinema Victoria.

De sute de ani, în zona Timișului și a Banatului trăiesc în bună înțelegere, alături de români, alte 12 etnii – șvabi, maghiari, sârbi, bulgari, croați, romi, ucraineni, slovaci, cehi, armeni, italieni sau evrei, iar primul spectacol Remix ID, care a strâns mai bine de cinci ani material documentar de la aproape toate comunitățile etnice din zona Timișului, spune povestea lor, reinterpretată de artiști contemporani, prin interviuri, muzică, gastronomie, dansuri, tradiții, tehnici de cusut costume populare, povești de viață sau mărturii tragice din istoria îndepărtată și din cea recentă.


Folosind îmbinarea dintre vechi și nou, dintre rural și urban, dintre coregrafia clasică și cea contemporană, scenariul spectacolului Remix ID își dezvăluie povestea prin dans și proiecții. E povestea perenă a celui care jinduiește la schimbare, se pierde în vâltoarea necunoscutului și apoi se regăsește și renaște atât din rădăcinile trecutului, cât și din experiența prezentului. Compoziția spectacolului reflectă aceast amestec dintre vechi și nou, deoarece aduce împreună dansurile vechi, tradiționale, dar și o coregrafie contemporană, alături de proiecții și muzică de la cei mai în vogă artiști contemporani.

După reprezentația de la Timișoara va urma și o discuție cu publicul, la care vor participa actrița Olga Török, regizorul spectacolului și coordonatorul artistic al proiectului, și Cristian Vicol, PR și coordonator de programe al Remix ID. Alături de ei vor participa și câțiva invitați de seamă, reprezentați ai etniilor din Banat.

Prețul biletelor este de 30 de lei pentru adulți și 15 lei pentru elevi, studenți și pensionari, și pot fi achiziționate de pe https://bit.ly/3V4HUO6.

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.