Fostul lider PSD Niculae Bădălău a fost arestat preventiv într-un dosar de...

Fostul lider PSD Niculae Bădălău a fost arestat preventiv într-un dosar de corupție

0
DISTRIBUIȚI

Magistrații Curții de Apel București au decis, luni, arestarea preventivă, pentru 30 de zile, a lui Niculae Bădălău, după ce procurorii DNA au dispus reținerea sa, duminică, fiind acuzat de fapte de corupție.

Magistrații Curții de Apel București au admis, luni, propunerea procurorilor DNA, privind arestarea preventivă a lui Niculae Bădălău, acuzat de dare de mită în formă continuată și trafic de influență.

Conform procurorilor, în datele de 9 august 2022 și 19 noiembrie 2022, Bădălău i-ar fi pretins unui primar de comună să atribuie un contract privind reabilitarea sistemului de alimentare cu apă potabilă, estimat la peste 7 milioane de lei, unei societăți administrate de o rudă a acestuia, lăsând să se creadă că are influență asupra unei persoane din conducerea Companiei Naționale de Investiții (CNI), pe care ar fi promis că o va determina să asigure finanțarea a două proiecte depuse la această instituție de către primăria respectivă.

„În perioada 2021-2022, în contextul derulării unui contract pe care aceeași primărie îl avea încheiat cu aceeași societate comercială, privind <Înființare rețea de alimentare cu apă…>, inculpatul Bădălău Niculae, prin intermediul celeilalte persoane cercetate în prezenta cauză, i-ar fi oferit edilului mai multe sume de bani pentru ca în schimb acesta să efectueze în continuare plățile către firma respectivă, chiar și pentru lucrări neconforme.


În același context, după ce, la data de 19 noiembrie 2022, inculpatul Bădălău Niculae i-ar fi promis primarului remiterea unui procent de 7% din valoarea contractului menționat mai sus (4.903.959,97 lei fără TVA), dar și dintr-un viitor contract a cărui atribuire urma să o obțină pentru aceeași firmă de la primăria respectivă, în data de 25 noiembrie 2022, prin intermediul aceluiași om de afaceri, i-ar fi remis edilului 35.000 lei, reprezentând o parte din suma de bani promisă”, arată procurorii.

În total, inculpatul i-ar fi promis primarului suma totală de 170.000 euro, ce reprezintă procentul de 7% din valoarea celor două contracte.

Conform DNA, luni, cei doi inculpați urmează să fie prezentați Curții de Apel București cu propunere de arestare preventivă pentru 30 de zile.

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.