Aniversare în tabăra formației Phoenix: La mulți ani, Moni Bordeianu!

Aniversare în tabăra formației Phoenix: La mulți ani, Moni Bordeianu!

0
DISTRIBUIȚI
Foto: Adrian Pâclișan

Florin Bordeianu, cunoscut sub numele de Moni Bordeianu împlinește astăzi 75 de ani, ocazie cu care îi urăm un sincer La Mulți Ani! Născut în Dudeștii Noi, județul Timiș, artistul este unul dintre primii vocaliști din țara noastră, care a abordat „muzica tânără”, așa cum a fost denumită începând cu 1961–62, de fapt muzică „beat”, de proveniență occidentală, influențată de formații din „invazia britanică”, precum The Shadows, The Beatles sau The Rolling Stones. Una dintre primele trupe autohtone care avea un repertoriu format din piese de acest stil a fost grupul Sfinții din Timișoara, ce și-a schimbat numele, după primii ani de activitate, în Phoenix.

Bordeianu s-a alăturat formației timișorene, chiar de la înființarea acesteia, în 1962.


După o foarte scurtă perioadă în care a cântat la tobe, a devenit principalul solist al grupului, rol pe care îl va avea până în 1970, când emigrează în Statele Unite ale Americii. Solistul a fost invitat în spectacolele formației Phoenix prilejuite de diverse aniversări iar în 2016, la Editura Integral din București, a fost publicată cartea biografică „Nebunul cu ochii închiși. Mony Bordeianu în dialog cu Doru Ionescu”.

„Mă simt bine la Timişoara. Eu am trăit atâţia ani şi-n SUA, şi-n Venezuela, acum trăiesc în Germania. Nu sunt un naţionalist, mai degrabă sunt un patriot în sensul bun al cuvântului, îmi plac locurile unde m-am simţit eu bine. Dacă prietenii mei ar fi în Timbuktu, probabil acolo m-aş simţi bine. Îmi plac amintirile pe care le am cu acei oameni, îmi place ce s-a întâmplat în oraşul Timişoara. Îmi lipseşte uneori asta cu cântatul, dar ştiu că am ocazia să cânt cu Phoenix, cu ei cânt cu mare plăcere. Am încercat să fac şi afară muzică, în SUA am avut două seturi de formaţii, dar nu am reuşit, nu există acea conexiune. Eu nu sunt un muzician educat, am făcut doi ani de vioară, dar nu sunt mare chitarist sau pianist, cânt şi compun după simţ, după ureche, în secunde, iar chestiile astea pot să le fac doar cu nişte oameni cu care sunt pe aceeaşi lungime de undă“, spunea Moni Bordeianu într-un interviu acordat PRESSALERT.ro.

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.