Arbitrajul privat, dezbătut la CCIA Timiș

Arbitrajul privat, dezbătut la CCIA Timiș

0
DISTRIBUIȚI

Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Timiș prin Curtea de Arbitraj de pe lângă CCIAT și Curtea de Arbitraj Comercial Internațional de pe lângă CCI a României au organizat un seminar dedicat arbitrajului privat ca modalitate alternativă de soluționare a litigiilor aflată la dispoziția mediului de afaceri, a autorităților publice și a persoanelor fizice, sub genericul „Arbitrajul privat – o jurisdicție alternativă”.

În deschiderea evenimentului organizat pe 3 februarie, președinta CCIA Timiș, Florica Chiriţă, a scos în evidență efectul pozitiv al rezolvării litigiilor prin această formulă de arbitraj.

„Sunt onorată să fiu astăzi alături de dvs., în calitate de co-organizator și gazdă a unui eveniment de anvergură dedicat arbitrajului, o temă de maximă actualitate și interes atât pentru comunitatea arbitrajului cât și pentru comunitatea de afaceri, dar nu numai. De la înființarea sa în 1992, Curtea de Arbitraj de pe lângă CCIAT şi-a format şi menţinut, în toată această perioadă de 31 de ani, o foarte bună reputaţie prin arbitrii pe care i-a avut şi îi are şi prin calitatea hotărârilor arbitrale date. CCIA Timiș va contiuna să sprijine și să promoveze în rândul companiilor timișene arbitrajul comercial ca formă rapidă şi eficientă de rezolvare a litigiilor”, a spus Florica Chiriţă, preşedinta CCIA Timiş.

La seminar a fost prezent și a vorbit despre avantajele arbitrajului instituționalizat față de procedura judiciară conf.dr.


Bazil Oglindă, vicepreședintele Curții de Arbitraj Comercial Internațional de pe lângă CCIR, autor și membru al comisiei care a redactat regulile de procedură arbitrală.

În cadrul seminarului, au fost abordate teme de interes major, precum: Ce este arbitrajul? Care sunt tipurile arbitrajului? Cine poate organiza activitatea de arbitraj instituționalizat și pe lângă cine se poate aceasta organiza? Avantajele și dezavantajele arbitrajului – Prof.dr. Constantin D. Popa, conf.dr. Florin I. Mangu; Avantajele arbitrajului instituționalizat față de procedura judiciară-analiză practică – Conf.dr. Bazil Oglindă, Vicepreședinte Curtea de Arbitraj Comercial Internațional de pe lângă CCIR; Litigii arbitrabile. Competența Curții de Arbitraj. Hotărârea arbitrală. Executarea hotărârii arbitrale. Efectele hotărârii arbitrale – Conf.dr. Lavinia Tec; Convenția arbitrală – Lect.dr. Codruța E. Guzei-Mangu; Rolul instanțelor judiciare naționale în arbitraj. Desființarea hotărârii arbitrale – Conf. dr. Florina Popa; Arbitrajul internațional – Lect.dr. Mihaela Galanton; Arbitrabilitatea unor litigii izvorând din contractele administrative – Prof.dr. Anton Trăilescu; Efectele hotărârilor arbitrale străine – Conf.dr. Sergiu Popovici
Seminarul a fost moderat de conf.dr. Florin I. MANGU, Președintele nou numit al Curții de Arbitraj de pe lângă CCIAT.

La dezbateri au participat reprezentanți ai mediului de afaceri, autorități ale administrației publice, consilieri juridici, avocați, notari publici, profesioniști ai dreptului etc.

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.