Eveniment de vârf pentru entuziaștii de artă și muzică: Experiența X/imental la...

Eveniment de vârf pentru entuziaștii de artă și muzică: Experiența X/imental la Timișoara

0
DISTRIBUIȚI
Serena va susține un concert live în cadrul acestui eveniment

Sfârșitul acestei săptămâni prilejuiește amatorilor de experiențe sonore inedite un eveniment care va avea loc sub numele de X / imental #3, care conform organizatorilor va fi o experiență audio-vizuală imersivă care combină muzică live, dansul contemporan, expozițiile de artă și video-mapping cu unde sonore electronice. „X/imental este un eveniment de vârf pentru entuziaștii de artă și muzică. Explorați necunoscutul și experimentați o nouă frontieră în divertisment“, spun organizatorii evenimentului care va avea loc sâmbătă, 4 martie, de la ora 22, la Escape Underground Hub în Timișoara.

Unul din momentele muzicale ale serii va fi susținut de Serena. Pe numele ei adevărat Serena Voaideș, artista s-a născut la începutul anului 1997 la Lugoj, unde a început studiul pianului la vârsta de doar șase ani, la Școala de muzică „Filaret Barbu”. Și-a continuat educația muzicală la Colegiul Național de Artă “Ion Vidu” din Timișoara, unde a câștigat premii naționale și internaționale, iar mai apoi s-a perfecționat ca artist în cadrul Facultății de Muzică și Teatru. A participat la numeroase concerte, recitaluri și cursuri de măiestrie cu renumiți interpreți.

„Am terminat masterul și în prezent sunt studentă la doctorat, am ca și coordonator pe Conf, Univ.


Dr. Habil Mihai Popean si cercetez muzica pentru pian de la 1950 până în prezent. Mai exact, tehnici extinse pentru pian in muzica contemporană. La acest eveniment voi interpreta George Crumb Makrokosmos, șapte părți din primul volum“, spune artista care la începutul acestei luni a susținut un concert la Roșia Montană în cadrul evenimentelor prilejuite de Ziua Orașului.

Un alt moment live în cadrul acestui spectacol va fi susținut de Pilestra, proiectul muzical timișorean alcătuit din Manuela Marchiș și Mihai Neagoe. Manuela Marchiș a devenit cunoscută publicului grație unor happening-uri apreciate de amatorii de artă. Începând cu anul 2008 a dezvoltat un limbaj în arta desenului folosindu-se în principal de pix și hârtie și mai apoi a experimentat diferite tehnici de fabricare a bijuteriilor. În plan vizual a realizat expoziții personale și de grup, naționale și internaționale și în plan muzical și-a creat un nume aparte, grație colaborărilor cu Thy Veils, Katharos XIII și prin prisma proiectului Pilestra.

Duo-ul timișorean We Are Creepz va fi prezent în cadrul acestui eveniment cu un moment special. Tiberiu Vasilescu și Mihai Grădină, cei doi membri ai proiectului au pornit călătoria muzicală sub acest nume în 2015., iar la începutul acestui an We Are Creepz a lansat un nou material disografic care poartă numele de Degringolada.

Evenimentul X/imental care va avea loc în Escape Underground Hub mai include și o expoziție de artă semnată Ovidiu Batista și un moment live susținut de Lemarian X Burger și va beneficia de elemente vizuale realizate de cei de la Psihodrom.

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.