Fostul șef al DIICOT Timișoara, audiat în ședința secției de procurori a...

Fostul șef al DIICOT Timișoara, audiat în ședința secției de procurori a Consiliului Superior al Magistraturii UPDATE Numirea lui Alex Florența în funcția de procuror general, aprobată în unanimitate VIDEO

2
DISTRIBUIȚI

Procurorul Alex Florența, fostul șef al DIICOT Timișoara, a fost audiat astăzi în ședința secției de procurori a Consiliului Superior al Magistraturii, ședință care a avut ca singur punct pe ordinea de zi avizarea propunerii ministrului Justiției de numire în funcția de procuror general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție.

„Este nevoie o planificare mai riguroasă a activității de urmărire penală, lucru care trebuie să pornească de la câteva elemente majore. Avem nevoie la nivelul Ministerul Public să trecem de la stabilirea unor obiective generale la stabilirea unor obuective mai aplicate, lucru pentru care este nevoie de o foarte bună cunoaștere a fenomenului infracțional. Din punctul meu de vedere, una dintre principalele deficiențe pe toate palierele Ministerului Public este faptul că a externalizat aproape tot ce înseamnă componenta de cunoaștere a fenomenului infracțional, așteptând permanent aceste informații din partea altor instituții partenere, fie că e vorba de poliție, servicii de informații sau plângeri venite din partea unor persoane fizice sau instituții.


În al doilea rând, n momentul de față MP nu-și mai asumă în mod direct declanșarea unor anchete penale, așteptând în general să i se furnizeze astfel de materiale de lucru pe baza cărora să-și declanșeze acțiunile”, a spus Alex Florența în fața secției de procurori.

Acesta a insistat că procurorii trebuie să aibă un rol mult mai activ, vorbind în timpul audierii și despre posibilitatea identificării unor modalități de premiere a procurorilor care se evidențiază. O evaluarea corectă a volumului de muncă este de asemenea necesară, pentru redistribuirea „forței de muncă” spre sprijinirea parchetelor cu deficit de personal.

Florența a mai precizat că este conștient de faptul că, „la fel ca orice altă organizație de law enforcement din lume, lucrăm cu resurse umane și materiale limitate”, iar dintre cele aproximativ 1.750.000 de dosare înregistrare anual la Ministerul Public se soluționează cam 500.000.

Candidatul pentru postul de procuror general al României consideră că instituția pe care o va conduce are nevoie de o mai bună comunicare atât între departamente, cât și cu mass-media.

Ședința de astăzi a secției pentru procurori din cadrul CSM poate fi urmărită integral AICI.

UPDATE Secția de procurori a CSM a aprobat în unanimitate candidatura lui Alex Florența, ultimul pas rămas fiind ca președintele Iohannis să semneze decretul care să consfințească numirea.

2 COMENTARII

    • Ca de exemplu comunista(membră a fostului Partidul Comunist Român), acum consiliera locală U.S.R. la Timişoara, venerabila Rodica Militaru. Aşa cum minţea U.S.R. că sunt ei: oameni care nu au mai făcut politică, noi în politică! Astfel de tineri frumoşi şi oneşti Userişti conduc Timişoara.

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.