Accident de circulație în miez de noapte, pe strada Rozelor din Timișoara, unde o tânără a pierdut controlul volanului și a intrat cu mașina într-un copac. Incidentul s-a produs în noaptea de marți spre miercuri, puțin după ora 3:00.
Polițiștii sosiți la fața locului au constatat că incidentul s-a soldat doar cu pagube materiale. Șoferița, în schimb, era sub influența a cel puțin două substanțe care îi afectau capacitatea de a conduce. În urma testării cu aparatul etilotest a rezultat o valoare de 0,82 mg/l alcool pur în aerul expirat.
De asemenea, aceasta a fost testată cu aparatul drugtest, rezultând o valoare pozitivă la cocaină. Aceasta a fost condusă la spital pentru recoltarea probelor biologice.
Aproape în același timp, însă ceva mai departe, pe strada Morii din Urseni, un bărbat tot în vârstă de 24 de ani a pierdut controlul volanului și s-a izbit cu mașina de un gard, în urma impactului rezultând doar pagube materiale. Accidentul s-a produs tot puțin după ora 3:00, în noaptea de marți spre miercuri. În urma testării cu aparatul etilotest a rezultat o valoare de 0,63 mg/l alcool pur în aerul expirat. De asemenea, acesta a fost testat cu aparatul drugtest, rezultând valori pozitive la cocaină și amfetamină. Și el a fost condus la spital pentru recoltarea probelor biologice.
În ambele cazuri a fost întocmit un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de conducerea unui autovehicul sub influența alcoolului și conducerea unui autovehicul sub influența substanțelor psihoactive.