Ultima ofertă a Guvernului pentru încetarea grevei din Educație UPDATE 2 Sindicaliștii...

Ultima ofertă a Guvernului pentru încetarea grevei din Educație UPDATE 2 Sindicaliștii din educație resping oferta, greva continuă

0
DISTRIBUIȚI

Președintele Klaus Iohannis a avut miercuri, la Palatul Cotroceni, discuții cu liderii Coaliției de guvernare, președintele Partidului Național Liberal, Premierul Nicolae Ciucă, și președintele Partidului Social Democrat, Marcel Ciolacu, pe tema grevei din sistemul de învățământ. La întâlnire a mai participat și ministrul Educației, Ligia Deca.

Președintele Klaus Iohannis le-a cerut liderilor coaliției să continue negocierile cu sindicatele din învățământ „până la identificarea măsurilor menite să răspundă cerințelor cadrelor didactice”, potrivit unui comunicat al Administrației Prezidențiale, remis miercuri, după discuțiile de la Palatul Cotroceni.

După discuțiile de la Cotroceni, reprezentanții profesorilor au fost chemați la Palatul Victoria, pentru o nouă rundă de negocieri în urma căreia guvernanții au promis că mâine, prin Ordonanță de Urgență, salariile prevăzute în legea 153/2017 vor fi majorate cu 1.000 de lei brut lunar, care reprezintă pentru personalul didactic un avans din creșterea pe viitoarea grilă, care se va regăsi în viitoarea lege de salarizare, care se va aplica de la 1 ianuarie 2024. Pentru personalul nedidactic din învățământ, creșterea salarială va fi de 400 de lei brut lunar.

În noua grila de salarizare, salariul profesorului debutant/asistent universitar se va raporta la salariul mediu brut din economie și va reprezenta punctul de referință al grilei de salarizare din educatie. Majorările salariale potrivit noii grile se vor face etapizat, în maxim trei ani de la intrarea în vigoare a noii legi a salarizării, prima tranșă reprezentând 40% din valoarea totală a majorărilor.

Sindicatele vor anunța dacă acceptă sau nu noua ofertă astăzi, la ora 19:00.

UPDATE Sindicaliștii din educație spun, după ultimele negocieri cu reprezentanții Guvernului, că noua ofertă este o variantă îmbunătățită și vor avea o „imagine clară” până deseară despre ceea ce decid profesorii.

Guvernul urmează să adopte, joi, creşterea salariilor prevăzute în legea 153/2017 cu 1.000 lei brut lunar, care reprezintă pentru personalul didactic un avans din creşterea pe viitoarea grilă.

Pentru personalul nedidactic din educație, creșterea salarială va fi de 400 de lei brut lunar.

„De asemenea, Ordonanță de Urgență prin care să prindă acel principiu pe care pe care noi l-am clamat în permanență, și anume în noua grilă de salarizare profesorii debutanți să aibă salariul de plecare egal cu salariul mediu brut pe economie, iar prima tranșă pe planul 2024 să fie de 40%”, au spus sindicaliștii.

Liderii de sindicat vor merge la oameni să îi consulte și spun: „veți afla foarte curând ce se va întâmpla”.

Aceștia au atras atenția că noua ofertă prevede o majorare egală pentru toată lumea, „ceea ce e foarte important pentru că sunt oameni care au salarii mici”.

„În cursul acestei seri vom putea avea o imagine clară din teritoriu”, au adăugat sindicaliștii, adăugând că este vorba despre o variantă îmbunătățită.

UPDATE 2 Sindicaliștii din educație au respins, miercuri seara, oferta Guvernului.


Greva continuă. Nu sunt de acord cu eșalonarea majorării salariale și cer dublarea ofertei Executivului, de la 1.000 de lei brut la 2.000 de lei brut.

„Am comunicat ultimele măsuri propuse pentru detensionarea situației, oferta a ajuns în teritoriu, iar organizațiile noastre le-au respins. Am convocat Colegiul Spiru Haret pentru a stabili foarte clar care este limita minimă pe care o putem negocia de acum încolo”, a declarat preşedintele Federaţiei Sindicatelor din Educaţie ”Spiru Haret”, Marius Nistor.

Liderii de sindicat din țară de la Spiru Haret vor fi convocați vineri pentru a lua o decizie.

La rândul său, preşedintele Federaţiei Sindicatelor Libere din Învăţământ (FSLI), Simion Hăncescu, a declarat că liderii județeni au respins oferta, nefiind de acord cu eșalonarea pe 3 ani a majorării salariului și cu suma acordată din 1 iulie.

„Așa cum la sănătate s-a găsit soluția să se dea mărirea într-o singură tranșă, vrem și noi”, a spus Hăncescu.

Potrivit acestuia, profesorii cer dublarea ofertei Executivului, de la 1.000 de lei la 2.000 de lei.

În aceste condiții, greva continuă.

Pentru că urmează cinci zile libere, liderii de sindicat au precizat că cel târziu până marți se va lua o decizie.

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.