Poliţiştii Serviciului de Investigaţii Criminale Timiș efectuează verificări în vederea depistării unei minore în vârstă de 15 ani, dispărută din Timișoara.
„În data de 11 iunie a.c., în jurul orei 03:10, Vas Beatrix-Roszalinda ar fi plecat voluntar de la imobilul unde locuiește cu familia ei, din municipiul Timișoara, într-o direcție necunoscută, iar până în prezent nu a mai revenit.
Semnalmente: înălțime 1,60 metri, 50-60 de kilograme, păr scurt brunet, ochi căprui, față rotundă, corpolentă. Îmbrăcăminte: blugi negri, tricou alb și geacă albastră”, a transmis IPJ Timiș.
Tânăra nu este la prima „aventură” de acest gen. Adolescenta a mai fugit de acasă și anul trecut, fiind găsită ulterior tot în Timișoara.
Oricine poate oferi detalii cu privire la persoana dispărută este rugat să apeleze Serviciul de Urgenţă 112 sau să contacteze cea mai apropiată unitate de poliţie.
UPDATE IPJ Timiș a anunțat că „minora dată dispărută în data de 11 iunie 2023, a fost găsită la data de 16 iunie 2023 în județul Mureș. Aceasta nu a fost victima vreunei infracțiuni”.