Un traficant panicat a aruncat drogurile pe geam la vederea „mascaților”. Ce...

Un traficant panicat a aruncat drogurile pe geam la vederea „mascaților”. Ce cantități au fost găsite la percheziții (foto)

0
DISTRIBUIȚI

Polițiștii Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Timișoara, împreună cu procurorii DIICOT Timișoara, au efectuat astăzi două percheziții domiciliare, în Timișoara și Lugoj, la o persoană bănuită de trafic intern și internațional de droguri de risc și mare risc. De asemenea, a fost pus în executare un mandat de aducere.

„Din cercetări a reieșit că, în perioada 2018 – 2023, un bărbat, de 30 de ani, ar fi comandat, în mod repetat, prin intermediul Darknet-ului, diverse cantități de amfetamină, metamfetamină și comprimate ecstasy, în vederea comercializării acestora, în județul Timiș, în special în zonele frecventate de tineri (cluburi, festivaluri, etc.). De asemenea, polițiștii Serviciului Antidrog din cadrul Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Timișoara, cu sprijinul autorităților vamale germane și belgiene, au interceptat cinci trimiteri poștale, care conțineau aproximativ 350 de grame de amfetamină, 10 grame de metamfetamină și 66 de comprimate ecstasy”, a transmis IPJ Timiș.

În urma percheziției din Timișoara, polițiștii au descoperit că bărbatul a aruncat mai multe pachete pe geam, încercând să scape de substanțele pe care le-ar fi deținut. Totodată, au fost descoperite și ridicate, în vederea continuării cercetărilor, aproximativ 730 de grame de amfetamină, 400 de grame de cannabis, 100 de grame de metamfetamină, 50 de grame de ciuperci halucinogene, 47 de grame de comprimate ecstasy și 10 de grame de cocaină.

„O persoană urmează să fie condusă la sediul DIICOT – Structura Teritorială Timișoara, pentru audieri.


Suportul de specialitate a fost asigurat de Direcția Operațiuni Speciale din Poliția Română. Acțiunea a beneficiat de sprijinul polițiștilor Inspectoratului de Poliție Județean Timiș și jandarmilor Grupării de Jandarmi Mobile Timișoara”, a mai comunicat IPJ Timiș.

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.