Război în Ucraina, ziua 464. Plan de pace cu o zonă demilitarizată...

Război în Ucraina, ziua 464. Plan de pace cu o zonă demilitarizată şi un referendum, propus de Indonezia UPDATE Doi morţi în regiunea rusă Belgorod

0
DISTRIBUIȚI

Indonezia propune o zonă demilitarizată și un referendum organizat de ONU în zonele disputate de ruși și ucraineni în cadrul unui plan de pace pentru Ucraina.

Ministrul indonezian al Apărării, Prabowo Subianto, a propus sâmbătă un plan de pace pentru războiul din Ucraina. Propunerea a fost făcută în fața oficialilor din domeniul apărării din întreaga lume, reuniți la Singapore. Planul indonezianului are mai multe puncte, inclusiv o încetare a focului „pe pozițiile actuale” și stabilirea unei zone demilitarizate prin retragerea la 15 kilometri de la poziția fiecărei părți.

Zona demilitarizată ar trebui să fie monitorizată de o forță de menținere a păcii desfășurată de Națiunile Unite.


De asemenea, planul prevede organizarea de către ONU a unui referendum „pentru a stabili în mod obiectiv dorințele majorității locuitorilor din zonele disputate”, potrivit Reuters.

Propunerea Indoneziei vine în urma vizitei președintelui indonezia Joko Widodo la Moscova și Kiev, unde s-a oferit să joace rolul de mediator.

Președintele ucrainean Volodimr Zelenski a propus un plan de pace în 10 puncte, care presupune ca Rusia să își retragă toate trupele din Ucraina. Consilierul ucrainean Ihor Zhovkva a declarat că Ucraina nu este interesată de o încetare a focului care să consfințească toate câștigurile teritoriale rusești.

UPDATE Două persoane au fost ucise și alte două rănite, sâmbătă, în urma tirurilor de artilerie ucrainene asupra regiunii ruse Belgorod, a declarat guvernatorul Viaceslav Gladkov, citat de Reuters.

„Începând din această dimineață, așezările din districtul urban Shebekino au fost sub tirul forțelor armate ucrainene”, a scris guvernatorul pe Telegram.

Vineri, Viaceslav Gladkov spunea că peste 2.500 de persoane au fost evacuate din acest district. În ultimele zile, oficialii ruși au raportat intensificarea atacurilor din nordul Ucrainei. Cinci persoane au fost ucise și 16 rănite în atacuri cu obuze asupra regiunii Belgorod vineri, a spus Gladkov într-o postare anterioară.

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.