Șoferi care consumaseră cocaină, prinși la volan de polițiștii din Timișoara

Șoferi care consumaseră cocaină, prinși la volan de polițiștii din Timișoara

0
DISTRIBUIȚI
Foto: Arhivă

Polițiștii timișoreni au acționat ieri, în intervalul orar 15:00 – 21:00, în cadrul unei acțiuni de combatere a consumului de alcool/droguri și verificarea stării tehnice a autovehiculelor, legitimând 180 de persoane și controlând 160 de autovehicule. De asemenea, au fost efectuate 38 de testări cu aparatul etilotest și 18 cu aparatul drugtest.

„În urma controalelor efectuate au fost aplicate 31 de sancțiuni contravenționale în valoare de 5711,5 lei.


Au fost constatate în flagrant șase infracțiuni (patru de conducerea unui autovehicul sub influența substanțelor psihoactive, una de conducerea unui autovehicul sub influența aloolului, una de deținere de droguri). În urma verificării stării tehnice a autovehiculelor, au fost retrase 12 certificate de înmatriculare”, a transmis IPJ Timiș.

Astfel, joi, pe strada Popa Șapcă din Timișoara au fost depistați doi bărbați în vârstă de 30 și 31 de ani, care se aflau la volanul autovehiculelor sub influența drogurilor. În urma testării cu aparatul drugtest, în cazul celui de 30 de ani au rezultat valori pozitive la cocaină și THC, iar în cazul celui de 31 de ani a rezultat o valoare pozitivă la THC. De asemenea, asupra bărbatului în vârstă de 30 de ani a fost găsit un plic ce conținea substanțe ce par a face parte din categoria celor psihoactive.

Tot joi, pe strada Sf. Ioan din Timișoara a fost depistat un bărbat în vârstă de 36 de ani, care se afla la volanul unui autovehicul sub influența drogurilor. În urma testării cu aparatul drugtest, au rezultat valori pozitive la cocaină și THC. A fost întocmit dosar penal.

În toate cazurile a fost întocmit dosar penal.

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.