Bărbat decedat într-un incendiu care i-a cuprins casa, în Timişoara. De la...

Bărbat decedat într-un incendiu care i-a cuprins casa, în Timişoara. De la ce a pornit focul

0
DISTRIBUIȚI
Foto: arhivă

Un bărbat de 74 de ani a murit, în timpul nopții de duminică spre luni, într-un incendiu care i-a cuprins casa, în Timișoara. Pompierii au stabilit că incendiul s-a produs, cel mai probabil, de la o țigară lăsată aprinsă.

Potrivit ISU Timiș, incendiul a izbucnit la ora 03:38, într-o locuință situată în Timișoara, pe strada Xenopol.

Pompierii au intervenit 14 subofițeri cu o autospecială de primă intervenție și comandă, o autospecială de stingere și trei ambulanțe SMURD.

La sosirea echipajelor de intervenție incendiul se manifesta la o încăpere din casă, fiind surprins și un bărbat în vârstă de aproximativ 74 ani.

Acesta a fost evacuat și predat inconștient echipajului medical.


După finalizarea manevrelor de resuscitare, acesta a fost declarat decedat de către medicul de pe ambulanța SMURD.

În urma incendiului a ars o încăpere pe suprafață totală de aproximativ 12 mp.

Pompierii au stabilit că incendiul s-a produs, cel mai probabil, de la o țigară lăsată aprinsă.

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.