Bărbat suspectat de un jaf de zeci de mii de euro în...

Bărbat suspectat de un jaf de zeci de mii de euro în Timișoara, prins în apropierea frontierei cu Ungaria

0
DISTRIBUIȚI

Polițiștii Biroului de Investigații Criminale din cadrul Poliției Municipiului Timișoara au reținut un bărbat în vârstă de 32 de ani bănuit de săvârșirea infracțiunii de furt calificat. Acesta a fost introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă din cadrul IPJ Timiș.

„La data de 6 septembrie, în urma investigațiilor efectuate, polițiștii Biroului de Investigații Criminale, au identificat un bărbat, de 32 de ani, bănuit de săvârșirea infracțiunii de furt calificat. În fapt, la data 17 august, polițiștii au fost sesizați cu privire la faptul că persoane necunoscute ar fi pătruns prin efracție într-un imobil de pe strada Apateu din municipiul Timișoara, de unde au sustras bani și bunuri cauzând un prejudiciu de aproximativ 40.000 de euro. În urma investigațiilor efectuate, în cursul zilei de 1 septembrie, polițiștii au efectuat două percheziții domiciliare pe raza municipiului Timișoara, de unde au ridicat în vederea continuării cercetărilor mai multe bunuri.


Trei persoane au fost conduse la sediul Poliției Municipiului Timișoara pentru audieri. Ulterior, la data de 6 septembrie, în urma probatoriului administrat, polițiștii de investigații criminale au identificat pe raza județului Bihor, în apropierea vămii Borș, un bărbat, în vârstă de 32 de ani, bănuit de săvârșirea faptei”, a transmis IPJ Timiș.

Bănuitul a fost reținut pentru 24 de ore, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de furt calificat, fiind introdus introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Timiș, ulterior magistrații dispunând arestarea preventivă a acestuia pe o perioadă de 30 de zile. Polițiștii continuă cercetările în vederea documentării întregii activități infracționale a bărbatului.

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.