Poliţiştii de frontieră din județul Arad au prins, în ultimele 24 de ore, 77 străni care au încercat să treacă ilegal frontiera în Ungaria, ascunşi în două mijloace de transport, respectiv pe jos. Într-un singur TIR erau ascunși 42 de oameni.
La frontiera Nădlac II s-au prezentat pentru efectuarea formalităţilor pe sensul de ieşire din țară un cetățean ceh și unul român, primul conducând o autoutilitară, iar cel de-al doilea un TIR. Vehiculele transportau piese auto și frigidere pentru firme din Austria și Franța.
În urma efectuării controlului amănunţit al mijloacelor de transport, au fost descoperiţi, ascunşi în compartimentele pentru marfă, 69 de cetăţeni străini, doar într-unul dintre automarfare fiind ascunse 42 de persoane.
Persoanele au fost duse la sediul poliției, unde, în urma verificărilor, s-a stabilit că sunt cetăţeni din diverse state (Bangladesh, Pakistan, Egipt, India, Sri Lanka și Nepal), ce intenționau să ajungă în mod fraudulos într-un stat din vestul Europei.
Și poliţiştii de frontieră din cadrul Sectoarelor Poliţiei de Frontieră Turnu și Vărșand au observat, în apropierea liniei de frontieră, opt persoane care se deplasau pe jos.
Deoarece acestea nu îşi justificau prezenţa în zonă, au fost duse la sediul sectoarelor pentru efectuarea verificărilor. În urma cercetărilor a fost stabilit faptul că sunt cetățeni din Etiopia și India, intrați legal în țara noastră.
Poliţiştii de frontieră au început cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de trafic de migranți pentru șoferi și tentativă de trecere frauduloasă a frontierei de stat pentru cetățenii depistați ascunși, respectiv pe jos, urmând ca la finalizarea acestora să fie dispuse măsurile legale care se impun.