Război în Ucraina, ziua 576. Numeroase companii străine au rămas în Rusia,...

Război în Ucraina, ziua 576. Numeroase companii străine au rămas în Rusia, în pofida sancţiunilor

0
DISTRIBUIȚI

Un mare număr de investitori străini fac în continuare afaceri în Rusia, în pofida războiului declanşat de aceasta în Ucraina şi a sancţiunilor occidentale ce i-au fost impuse, a confirmat vineri Comisia Europeană, potrivit agenţiei DPA.

„Comerţul internaţional şi prezenţa afacerilor străine în Rusia s-au diminuat semnificativ.


Peste 40% dintre investitorii străini fie au decis să părăsească Rusia, fie şi-au lichidat deja afacerile” în această ţară, precizează Comisia Europeană în răspunsul la o întrebare primită din partea eurodeputatului german Moritz Körner, membru al grupului liberal Renew Europe.

Datele pe care executivul comunitar şi-a fundamentat acest răspuns sunt extrase din statisticile Yale Management School şi ale institutului ucrainean KSE.

„Orice companie care continuă să facă profituri în Rusia susţine direct maşina de război a lui Putin prin taxele pe care le plăteşte statului rus”, consideră europarlamentarul liberal, care doreşte ca UE să înăsprească sancţiunile împotriva Rusiei în aşa fel încât nicio companie europeană să nu mai facă afaceri în această ţară.

Un studiu publicat vineri de Banca Naţională a Elveţiei arată că războiul din Ucraina împreună cu sancţiunile impuse în consecinţă Rusiei au diminuat creşterea economică şi au alimentat inflaţia în statele europene, în special în Germania, iar efectele economice negative ale războiului vor fi probabil mai semnificative pe termen mediu şi lung.

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.