p>
Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a estimat vineri că Rusia va încerca în această iarnă să „distrugă” sistemul electric al ţării sale, aşa cum a făcut anul trecut, când a intensificat bombardamentele masive asupra infrastructurilor esenţiale, notează Agerpres.
„În această iarnă, teroriştii ruşi vor încerca din nou să ne distrugă sistemul electric”, a declarat Zelenski în mesajul său zilnic difuzat pe reţelele sociale, adăugând că oficialii ucraineni sunt „pe deplin conştienţi de pericol”.
El a adăugat că ucrainenii se pregătesc pentru „protecţia instalaţiilor de producere şi furnizare de energie electrică şi termică, refacerea a tot ceea ce a fost avariat de atacuri”.
„Este foarte important să câştigăm în această iarnă, să depăşim toate dificultăţile şi să asigurăm protecţia poporului nostru”, a insistat Zelenski.
Iarna trecută a fost marcată de o campanie de bombardamente ruse asupra infrastructurilor ucrainene, milioane de oameni fiind nevoiţi să stea în frig şi întuneric.
Zelenski a declarat joi că a primit „acorduri clare” de la europeni pentru obţinerea de noi sisteme antiaeriene, aşa cum cere Kievul de luni de zile.