Incident în trafic, în această după-amiază, la Timișoara. Un autobuz al Societății de Transport Public Timișoara a luat foc în mers, pe strada Gheorghe Dima.
Din fericire, nimeni nu a fost rănit.
„În jurul orei 16:35, am fost solicitați să intervenim pentru stingerea unui incendiu produs la un autobuz de transport public în comun, în Piața 700, pe strada Gheorghe Dima. La fața locului s-au deplasat pompierii din cadrul Detașamentului 2 Timișoara cu două autospeciale de stingere. Incendiul s-a manifestat la nivelul compartimentului motor și a fost lichidat în scurt timp. Aproximativ 40 persoane s-au autoevacuat, fără a se înregistra victime”, a transmis ISU Timiș.