
Clubul timișorean Manufactura aniversează în această perioadă 14 ani de existență, evenimentul fiind colorat cu o serie de concerte ce vor avea loc în orașul nostru. Party-ul de aniversare a 14 ani de existență va avea loc miercuri 29 noiembrie de la ora 19, în centrul orașului la M2 Event Venue (clădirea Modex).
„În 29 noiembrie 2023, Manufactura împlinește 14 ani! Odată cu noi a crescut și comunitatea și prietenii astfel că ne vedem nevoiți să organizăm petrecerea de anul acesta în noul spațiul deschis pe 1 septembrie, adică la M2 Event Venue, în clădirea Modex. Vă invităm să petrecem și să cântăm pe piesele vostre favorite“, spun organizatorii.
Seria de evenimente continuă mâine 30 noiembrie în același loc (M2) cu un nou concert susținut de formația sârbească Pero Defformero, din Novi Sad. Prima idee de a combina muzica turbo folk cu arome hard rock și heavy metal a venit la începutul anilor ’90, când chitaristul Saša Friš a compus o piesă numită „Veče na plaži” care mai apoi a fost înregistrată sub numele de „Ostavljen sam ja”. Numele formației vine de la un personaj dintr-o carte a lui Alan Ford, iar albumul de debut al trupei a fost înregistrat în vara anului 1994, la Novi Sad.
Muzica sârbilor din țara vecină este încărcată de mesaje și ironii contemporane și conține un amestec de heavy metal cu voci turbo-folclorice și versuri necenzurate.
Vineri în 1 decembrie de la ora 20 la M2 va avea loc un concert unplugged al formației Survolaj. Grupul timișorean Survolaj, care a luat naştere în 1987, la ideea lui Daniel Silvian Petre, şi a devenit în scurt timp un reper în muzica rock autohtonă. După șase ani de pauză trupa a revenit în faâa publicului în vara acestui an cu un concert acustic care a fost inclus în cadrul evenimentului „Remembering Oscar – „Totul e regie, bătrâne!”, dedicat împlinirii a 10 ani de la moartea lui Oscar Berger, fost regizor, cineast, director al ziarului Timișoara și unul dintre jurnaliștii implicați în transformarea post-revoluționară a României. În aceeași seară, în 1 decembrie la Manufactura va avea loc un concert al formațiilor Dirty Blade și Trash Union, iar sâmbătă 2 decembrie la M2 Event Venue va avea loc un recital al formației Dublu Click.
Trupa Dublu Click a lansat anul trecut albumul de debut, „Momente“, printr-un turneu care a poposit și în Timișoara. Conform descrierii proprii trupa abordează un fresh-rock cu compoziții proprii pline de energie, iar în componență se regăsesc doi membri născuți în Italia și doi muzicieni din Alba Iulia. Numele trupei s-a născut prin faptul că Tarocco Alex și Ilaria Sardiello din Verona s-au întâlnit cu Cristi Popovici și Andrei Susa din Alba Iulia și după prima repetiție s-a declanșat un Dublu Click. Intrarea la acest concert este liberă și evenimentul va fi urmat de un after – party.