p>

Pompierii Detașamentului Orăștie au fost solicitați noaptea trecută în localitatea Vaidei, unde o anexă gospodărească a fost cuprinsă de flăcări şi exista riscul ca incendiul să mai cuprindă casa şi şura.
La faţa locului salvatorii au constatat că incendiul se manifesta violent, la o anexă cu suprafața de aproximativ 60 de metri pătrați, în care se aflau depozitate lemne de foc şi exista riscul ca locuinţa să fie cuprinsă de flăcări.
„Proprietara casei s-a autoevacuat la timp. Aceasta a fost asistată medical la locul evenimentului de către paramedicii SMURD, întrucât a suferit un atac de panică. Intervenția pompierilor a durat peste trei ore, aceștia reușind să salveze locuința și celelalte anexe. Cauza probabilă de producere a incendiului a fost un scurtcircuit electric. Pentru această misiune au fost mobilizate două autospeciale de stingere cu apă și spumă și o ambulanță SMURD”, a informat ISU Hunedoara.