Expoziția documentară „Holocaustul romilor”, la Timișoara

Expoziția documentară „Holocaustul romilor”, la Timișoara

0
DISTRIBUIȚI

Institutul Intercultural Timișoara, în colaborare cu Facultatea de Sociologie și Psihologie a Universității de Vest Timișoara, organizează expoziția documentară „Holocaustul romilor”, care face parte din proiectul „Invizibil/Vizibil – Deconstruirea stereotipurilor și depășirea marginalizării comunităților rome din Timișoara și din Europa”, componentă a programului Timișoara 2023 – Capitală Europeană a Culturii.

Expoziția prezintă informații istorice, documente, imagini și mărturii despre deportarea de către regimul Antonescu, în 1942, a aproximativ 30.000 de țigani nomazi și sedentari în Transnistria, dintre care 798 au fost deportați în 13 septembrie din sate ale județului Timiș.


Condițiile de trai de acolo au avut drept urmare decesul a peste 11.000 de oameni, dintre care mulți copii. Dr. Adrian-Nicolae Furtună de la Centrul de Cercetări Culturale și Sociale „Romane Rodimata” și dr. Bogdan Chiriac, doi istorici ai comunității țigănești, au contribuit la pregătirea materialelor, fiind consultate, de asemenea, „Centrul Cultural și de Documentare al Sintilor și Romilor Germani din Heidelberg” și asociația „Nevo Parudimos” din Reșița.

Vernisajul expoziției va avea loc la parterul Universității de Vest în 14 noiembrie, ora 16:30, pentru profesorii de istorie, având în vedere că din acest an școlar holocaustul este o disciplină care se predă la clasele a XI-a și a XII-a, iar din 15 până în 29 noiembrie, expoziția va fi deschisă pentru public, zilnic între orele 8:00 și 20:00.

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.