Nepalezi prinși în timp ce încercau să treacă ilegal frontiera de vest,...

Nepalezi prinși în timp ce încercau să treacă ilegal frontiera de vest, pe jos, noaptea

0
DISTRIBUIȚI

Polițiștii de frontieră din cadrul Sectorului Poliției de Frontieră Jimbolia – Inspectoratul Teritorial al Poliției de Frontieră (ITPF) Timişoara au depistat în această dimineață un grup format din cinci cetățeni din Nepal care au încercat sa treacă ilegal frontiera în Serbia. În acest caz se fac cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de tentativă de trecere frauduloasă a frontierei de stat.

„În data de 13 noiembrie 2023, în jurul orei 04:50 polițiștii de frontieră din cadrul Sectorului Poliției de Frontieră Jimbolia au depistat cinci persoane, pe direcția localitații de frontieră Checea, la aproximativ 200 m față de linia de frontieră, care se deplasau pe jos, spre linia de frontieră.


Deoarece nu-și justificau prezența în zonă, persoanele au fost conduse la sediul sectorului pentru cercetări suplimentare. În urma verificărilor, s-a stabilit faptul că grupul este format din cetățeni originari din Nepal, cinci adulți cu vârste cuprinse între 26 și 42 de ani. Totodată, s-a mai stabilit faptul că persoanele în cauză sunt intrate legal în România, fiind posesoare de vize de muncă. Din declarațiile persoanelor rezultă că acestea intenționau să treacă frontieră de stat pentru a ajunge în Serbia și ulterior în state din vestul Europei”, a transmis ITPF Timișoara.

În cauză, poliţiştii de frontieră efectuează cercetări, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de tentativă de trecere frauduloasă a frontierei de stat, urmând ca la finalizarea cercetărilor să fie dispuse măsurile legale care se impun.

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.