Șofer rănit după ce un camion a intrat pe contrasens, pe o...

Șofer rănit după ce un camion a intrat pe contrasens, pe o șosea din Banat

0
DISTRIBUIȚI
Foto: Arhivă

Accident de circulație marți seara, la ora 20:44, pe DN 6, între localitățile cărășene Armeniș și Teregova. Un bărbat a fost rănit în urma impactului.

„Din primele cercetări polițiștii au stabilit că în timp ce un bărbat de 36 de ani, din Târgu Jiu, conducea un autocamion din direcția Caransebeș către Orșova, în afara localității Armeniș, la km 426, în condiții de carosabil umed și curbă deosebit de periculoasă la dreapta, ar fi pătruns pe contrasens, unde a intrat în coliziune cu un autoturism condus de un bărbat de 55 de ani, din Caransebeș.


În urma accidentului a rezultat rănirea conducătorului auto de 55 de ani, ce a fost transportat la spital pentru îngrijiri medicale”, a transmis IPJ Caraș-Severin.

Cei doi conducători auto au fost testați cu privire la consumul de băuturi alcoolice, rezultatele fiind negative. Polițiștii au întocmit dosar penal pentru vătămare corporală din culpă și continuă cercetările.

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.