Împlinirea a 15 ani de existență a asociației culturale Arte-Factum e celebrată miercuri, 29 noiembrie, de la ora 19:00, cu cel mai longeviv spectacol de teatru al său, „Eréndira&bună-sa/replayed”, inspirat de opera scriitorului Gabriel García Márquez, care va avea loc în sala Studio a teatrului maghiar din Timișoara. Spectacolul regizorului Levente Kocsárdi se află la a patra sa versiune scenică și a avut premiera în aceeași sală, în urmă cu șase ani, în noiembrie 2017, generând un adevărat fenomen în existența companiei de teatru independent Arte-Factum, cu spectatori care au continuat să vină la toate reprezentațiile ulterioare. De la premieră până în prezent, cele șase roluri ale spectacolului au fost interpretate, în distribuții succesive, de 20 de tineri actori. Versiunea actuală a spectacolului îi are în distribuție pe actorii Aida Olaru, Iulia Ioana, Teodor Cauș, Alexandru Romescu, Flavius Ichim și Bogdan Alexandru Popescu.
Arte-Factum s-a lansat organizând, în 2008, la Timișoara, primul concert susținut în România de tenorul spaniol de celebritate mondială José Carreras, la care au fost prezenți 8.000 de spectatori, prilej cu care a amenajat fostul Ștrand al Tineretului pentru a-l transforma într-un spațiu cultural destinat evenimentelor artistice în aer liber. De atunci, Arte-Factum a oferit publicului mai multe proiecte teatrale, artistice, de cercetare și pedagogie teatrală, concerte sau proiecte de regenerare urbană prin cultură. În urmă cu șase ani, când, pe timpul verii, oferta teatrală era aproape inexistentă, Arte-Factum inaugura stagiunea independentă „Nocturnalii”, devenită între timp permanentă, cu spectacole în în aer liber și în sală, în curtea și Studioul Franciscan.
La laboratorul de introspecție teatrală condus de regizorul Levente Kocsárdi au participat peste 100 de actori, mulți debutanți în spectacolele Arte-Factum, inspirate din opere ale lui Gabriel García Márquez, Thomas Mann, F.M. Dostoievski, Salvador Dali,William Shakespeare, dar și pe texte originale scrise pentru proiectele Arte-Factum.
„Eréndira&bună-sa/replayed” propune subiecte acute, sensibile, vulnerabile, ale lumii contemporane, și, în opinia regizorului Levente Kocsárdi, este „un spectacol-fetiș al companiei, care a dat sensul acestor ani și a generat un fenomen și o comunitate: avem spectatori care au venit la fiecare reprezentație a acestui spectacol, în toți cei șase ani de la premieră, și au continuat să aducă alți spectatori. Încercăm în acest spectacol să vorbim asumat și sincer despre abuz și traumă, despre cât și cum implici în practica teatrală experiențe personale dureroase, despre condiția actorului tânăr și puterea lui de a discerne între realitate și acest joc cu focul, pe linia fluidă dintre viață și teatru. Vorbim despre una dintre cele mai monstruoase forme de abuz, căci exploatarea sexuală a unei copile nu poate fi (doar) o poveste exotică sau o știre efemeră; dincolo de ficțiunea genială care ne-a inspirat, este o devianță atroce a lumii actuale. O altă temă supusă analizei a fost modul în care visul pătrunde în teatru și îi modifică alchimia profundă, cum acționează el asupra resorturilor intime ale teatralității. Eréndira&bună-sa este, așadar, teatru de explorare și experiment, teatru-școală și teatru- militant, însă, mai mult decât orice, este un spectacol de teatru cu actori tineri și talentați, care au avut curajul și dorința de a explora teritorii fragile ale parcursului lor personal și teatral”.
Reprezentația aniversară se desfășoară în cadrul stagiunii independente „Nocturnalii inside 2023” și face parte din programul „Timișoara – Capitală Europeană a Culturii în anul 2023”.