Grupare care scotea ilegal vietnamezi prin vestul tarii, anihilată de DIICOT după...

Grupare care scotea ilegal vietnamezi prin vestul tarii, anihilată de DIICOT după o operațiune comună cu Europol. Ce s-a descoperit la percheziții

0
DISTRIBUIȚI

Procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism (DIICOT) au dispus miercuri reținerea a șapte inculpați și măsura controlului judiciar față de alți patru, cercetați pentru săvârșirea infracțiunilor de constituirea unui grup infracțional organizat, transfrontalier și trafic de migranți.

„Din actele de urmărire penală efectuate a rezultat că începând cu anul 2019, mai multe persoane de naționalitate română și vietnameză au creat o filieră infracțională cu ramificații în mai multe state din estul Europei și sub coordonarea unor lideri români și vietnamezi au acționat în scopul traficării migranților de origine vietnameză în Germania, Cehia, Franța și Marea Britanie. Activitatea membrilor grupului infracțional organizat a constat în îndrumarea, cãlãuzirea, transportarea, transferul şi adãpostirea migranților vietnamezi în scopul trecerii frauduloase a frontierei de stat a României. În cursul cercetărilor au fost reținute 13 transporturi cu un număr de 101 migranți ilegali, o parte dintre aceștia fiind depistați la granița româno-maghiară”, a transmis DIICOT.

Familiile migranților plăteau sume consistente pentru transportarea acestora spre vestul Europei.

„În privința modului de operare s-a stabilit că migranții recrutați de membrii grupului infracțional erau transferați temporar de la locurile de muncă situate pe întreg teritoriul României în locații de tip safe-house de pe raza Municipiului București. Pentru optimizarea transporturilor au fost grupați câte 8 – 10 migranți și îmbarcați în mijloace de transport de tip autoutilitare, sau autocamioane prevăzute (în cele mai multe cazuri) cu compartimente special create pentru disimulare, punându-le astfel în pericol viața. Pentru serviciile oferite, rudele migranților rămase în țara de origine, îndatorându-se în condiții împovărătoare, au achitat în Vietnam membrilor grupării infracționale sume cuprinse între 4.000 – 8.000 euro, în funcție de țara de destinație”, precizează comunicatul autorităților.

În urma celor nouă percheziții domiciliare efectuate pe raza municipiului București și a județelor Buzău, Ilfov și Hunedoara au fost identificate și ridicate sumele de 239.000 lei, 52.400 euro, 2.500 dolari americani, patru autoturisme cu o valoare de piață totală de 100.000 euro, un pistol cu gaze pentru care nu este deținută autorizație, dispozitive mobile pentru comunicare, numeroase înscrisuri, precum și alte mijloace de probă.

În cursul acestei zile, urmează să fie sesizat judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Tribunalului București, cu propunerea de arestare preventivă a șase dintre inculpați și a arestului la domiciliu pentru cel de al șaptelea, pe o perioadă de 30 de zile.

Activitățile judiciare au fost realizate împreună cu polițiștii Inspectoratului General al Poliției Române – Direcția de Combatere a Criminalității Organizate, Inspectoratului General al Poliției de Frontieră – Direcţia de Prevenire și Combatere a Migraţiei Ilegale şi a Infracţionalităţii Transfrontaliere, Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate București și Centrului de Supraveghere şi Controlul Trecerii Frontierei Aeroporturi Bucureşti Otopeni.

Investigațiile vizând activitatea grupului infracțional organizat au fost realizate cu sprijinul Europol, care a pus la dispoziția autorităților române inclusiv o echipă mobilă pentru verificarea în timp real a datelor și informațiilor obținute cu ocazia desfășurării operațiunilor din teren.


Acțiunea a fost realizată cu sprijinul Jandarmeriei Române și al Gărzii de Coastă din cadrul IGPF. Suportul de specialitate a fost asigurat de către Direcția de Operațiuni Speciale din cadrul IGPR.

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.