Scandal, ieri seară, la un supermaket din Piaţa Dacia, din Timişoara, acolo unde trei bărbaţi au adresat injurii clienţilor şi angajaţilor iar doi dintre aceştia l-au agresat pe agentul de pază. Unul dintre bărbaţi a fost reţinut pentru 24 de ore.
Ieri, în jurul orei 19, polițiștii Secției 4 Timișoara au fost sesizați cu privire la faptul că în incinta unui supermarket din Piața Dacia, din Timișoara, trei bărbați au provocat scandal și au adresat injurii atât clienților cat și angajaților, motiv pentru care o angajată a societății a acționat butonul de panică.
„Când a sosit agentul de pază, acesta a procedat la interpelarea celor trei persoane solicităndu-le să părăsească magazinul, iar in momentul cand au iesit din magazin, a fost agresat de către două dintre persoanele implicate.
La fața locului, când au ajuns echipajele de poliție, a mai fost găsit un bărbat dintre cei trei, care a fost transportat la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale. De asemenea, bărbatul în vârstă de 30 de ani, era în continuare recalcitrant. Ulterior acesta a fost condus la sediul secției de poliție pentru audieri. În urma probatoriului administrat, bărbatul a fost reținut pentru 24 de ore, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de tulburarea ordinii și liniștii publice și lovire sau alte violențe. Acesta a fost introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă din cadrul IPJ Timiș”, a transmis IPJ Timiş.