Două persoane din aceeași familie, reținute de polițiști pentru trafic de droguri....

Două persoane din aceeași familie, reținute de polițiști pentru trafic de droguri. Ce au descoperit anchetatorii

0
DISTRIBUIȚI

Polițiștii Serviciului de Combatere a Criminalității Organizate Arad, împreună cu procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism (DIICOT) – Biroul Teritorial Arad, au documentat activitatea infracțională a două persoane cercetate pentru trafic de droguri de risc în formă continuată.

„Din cercetările efectuate a rezultat faptul că, în perioada decembrie 2023 – februarie 2024, una dintre acestea ar fi deținut și vândut, în mod repetat, diferite cantități de canabis, cu sume cuprinse între 2.300 și 3.500 de lei. Cu privire la cel de-a doua persoană, s-a reținut faptul că ar fi deținut în locuință, în scopul comercializării, o cantitate de canabis, ambalată în pungi vidate, care a fost descoperită și ridicată pe parcursul perchezițiilor efectuate la data de 5 martie. La aceeași dată, procurorii DIICOT Arad au dispus reținerea, pentru 24 de ore, a două persoane (membre ale aceleiași familii)”, a transmis IPJ Arad.

Astăzi, 6 martie, judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Tribunalului Arad a admis propunerea formulată de către procurorii DIICOT și a dispus arestarea preventivă unei persoane și măsura arestului la domiciliu față de cea de-a doua, pentru 30 de zile.

Suport de specialitate a fost asigurat de Direcția Operațiuni Speciale din Poliția Română și Biroul Tehnic și de Criminalistică DIICOT.


Acțiunea a beneficiat de sprijinul polițiștilor din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Arad, precum și al jandarmilor Inspectoratului de Jandarmi Județean Arad și Grupării Mobile de Jandarmi „Glad Voievod” Timișoara.

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.