
Decizia conducerii naționale a PNL are efecte în rândul liberalilor din Timiş care l-au susţinut pe Alin Nica. Dănuţ Groza, primarul oraşului Sânnicolau Mare, a anunţat că pleacă din funcţia de secretar general al PNL Timiş în urma hotărârii de la „centru” ca un pesedist să fie candidat la preşedinţia CJ Timiş.
„Decizia conducerii centrale a PNL de a accepta un candidat PSD la președinția CJT și intenția de a dizolva Biroul Permanent Județean al PNL Timiș mă fac să renunț la funcția de secretar general al filialei.
Am intrat într-o echipă care a muncit din greu în ultimii 4 ani pentru o construcție durabilă și serioasă. Aveam prima șansă să câștigam alegerile în județul Timiș dar conducerea de la București a dat cu piciorul în rezultatele noastre și ne-a vândut PSD-ului. Eu nu pot fi de acord cu acest mod de a conduce un partid și de aceea sunt solidar cu colegii mei din conducerea PNL Timiș”, a spus Dănuţ Groza.
Actualul edil al Sânnicolaului Mare a mai anunţat că va candida din partea PNL pentru un nou mandat de primar: „Rămân același om pe care îl cunoașteți și voi spune în continuare ceea ce cred și ceea ce gândesc, fără teamă. Nu am nevoie de funcții pentru a fi om. Voi candida la Primăria Sânnicolau Mare din partea PNL și voi câștiga alegerile împreună cu echipa mea. Plec din funcția politică de secretar general cu regretul că la mai bine de 30 de ani de la Revolutie, în continuare, totul se decide la București și mentalitățile de șefi comuniști încă sunt vizibile chiar și într-un partid liberal. Îmi pare rău de toți cei care au pus umărul la această construcție crezând că deviza «Prin noi înșine» definește acest partid. Șefii de la București ne-au arătat că nu au nicio legătură cu doctrina liberală, cu spiritul acestui partid și cu cei care muncesc zi de zi în filială. Totul se decide la un șpriț în capitală. Am speranța că, într-o zi, aceste apucături vor dispărea din PNL și vom putea reconstrui partidul cu oameni cinstiți, cu principii liberale și cu valori autentice”.