Bronz şi argint pentru atleţii de la CSU Politehnica Timişoara la Naţionalele...

Bronz şi argint pentru atleţii de la CSU Politehnica Timişoara la Naţionalele de semimaraton

0
DISTRIBUIȚI

Atleţii Politehnicii Timişoara vin acasă cu medalii de la Campionatul Național de semimaraton de la București. Sportivii alb-violeţi s-au clasat pe podiumuri atât la echipe, la feminin, cât și la masculin, dar şi individual. Iulia Mărginean a câștigat bronzul la tineret.

Politehnica Timișoara a fost prezentă cu șapte sportivi, ieri, la Campionatul Național de semimaraton (21,1 km.), care a avut loc la București. Iulia Mărginean a sosit cu timpul 1:29.43, cu care a câștigat medalia de bronz la tineret, având un ritm mediu de 4 minute și 15 secunde per kilometru.

„Astfel, și grație evoluției Iuliei Mărginean, Politehnica Timișoara a câștigat medalia de argint pe echipe, la senioare.


În componență au mai fost Denisa Zaro, Yasmina Tămășilă și Carla Ivanciov”, se arată în comunicatul clubului.

Echipa masculină a Politehnicii Timișoara a câștigat medalia de bronz la tineret prin Cosmin Ardelean, Erik Krausz și Bogdan Toader. Antrenorul secției de atletism este Daniel Chirilă.

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.