figure id="attachment_430730" aria-describedby="caption-attachment-430730" style="width: 640px" class="wp-caption aligncenter">
Ministerul Transporturilor a emis autorizația de construire pentru primele lucrări din proiectul de modernizare a căii ferate Caransebeș – Timișoara – Arad.
„Start modernizării Lotului 4 (54,25 km) al liniei feroviare Caransebeș-Timișoara-Arad! Am emis astăzi Autorizația de Construire pentru lucrările pe cei 48,08 km, între Ronaț Triaj și Arad, dar și pe cei 6,17 km de cale ferată dintre Aradu Nou și Glogovăț”, anunță ministrul Sorin Grindeanu.
Pe traseul acestui tronson de cale ferată, care tranzitează județele Timiș și Arad, se va lucra inclusiv la suprastructură și terasamente, trei poduri, 53 podețe și șapte pasaje, consolidări, arhitectură și rezistență și relocarea și protejarea utilităților.
Contractul, finanțat prin PNRR, are o valoare de 2,18 miliarde de lei (fără TVA) şi prevede o perioadă de execuție a lucrărilor de 36 de luni.
Ieri, guvernul a aprobat noii indicatori tehnico-economici pentru calea ferată Craiova – Drobeta Turnu Severin – Caransebeș.