”Nu avem cea mai bună echipă, nici cea mai frumoasă, dar suntem rezistenți și încăpățânați în sens pozitiv”, a spus Raul Olajos, liderul REPER Timiș, la lansarea oficială a candidaturii sale la un post unde concurența e deja acerbă, cel de primar al Timișoarei. Olajos se va lupta cu Nicolae Robu, Dominic Fritz, Ilie Sârbu, Cristian Moș sau Marian Vasile. Nicio problemă spune acesta, ”avem programe bune, proiecte, și oameni calificați, subliniază Olajos”. De fapt, el insistă că lansarea oficială a candidaturii sale nu e, neapărat, despre el, ci despre echipa din spatele său.
” Chiar dacă astăzi pare că este vorba despre candidatura mea la primărie, în realitate e vorba de o echipă de oameni care au rezistat în ultimii cinci ani tensiunilor politice și greutăților care au venit din toate părțile. Nu este ușor să faci față în zona politică când nu ești dependent de funcții publice și când rolul tău în zona politică vine strict dintr-o contribuție pe care vrei s-o aduci comunității. În spatele jocului politic sunt tensiuni și presiuni, sunt în general resurse imense și resurse, care nu vin așa cumva din donații punctuale ale cetățenilor, ci care vin din mediile private și publice”, a fost discursul candidatului REPER la funcția de primar al Timișoarei.
În fapt, pe podium la Iulius Congress Hall au urcat și zece dintre membrii REPER, cu care partidul speră la o majoritate la consiliul local.
”Sun zece, pentru că așa am gândit noi majoritatea, cu zece consilieri”, a anunțat Olajos, încrezător în șansele partidului său la alegerile locale.
Spre deosebire de lansările pompoase, cu prezentări pe ecrane mari și cu muzică, Raul Olajos nu a insistat la a ”turna” liste cu obiective și inițiative, dar cei care dores, pot să le găsească pe paginile filialei partidului.
Dar acestea sunt bine puse la punct și, cel mai important, există și specialiștii care să le pună în practică.
”Noi avem multe proiecte și știm și cum să le implementăm. În ceea ce privește implementarea proiectelor, la partea practică am stat prost în această administrație. Mi se pare incredibil că actuala administrație a dat șanse fostei administrații să revină la putere, și asta pentru că a dezamăgit foarte mult. Dincolo de mesajul european, funcția de primar e o funcție dificilă, e o funcție care să trebuie să facă mai puțin show și să livreze mai multe. Avem strategii și concepte, programe și proiecte. Avem strategii de dezvoltare a municipiului Timișoara, a zonei metropolitane. Știu foarte bine că nu neapărat planul face diferența, ci capacitatea de a duce planul la bun sfârșit”, a mai declarat Olajos.
Liderul REPER Timiș nu se laudă cu sondaje în care el e cel mai votat, ci spune, cu umor, că dacă vrea să știe unde se situează se uită la concurență și vede cât de iritați sunt cei de acolo.
Odată cu lansarea candidaturii lui Olajos, partidul i-a prezentat și pe cei cu care va mai ataca poziția de conducător al localității și pentru Lugoj și câteva comune: Anca Micsa-Oprea la Lugoj, Radu Vlădescu la Dumbrăvița, Cristian Răducă pentru Sag, Alin Zamfiroiu la Mosnita Nouă și Ioan Ciprian Bureac la Ghiroda.
Raul Olajos a fost, până de curând, membru USR, acolo unde a ajuns pe filiera PLUS. A fost liderul consilierilor județeni, dar nu a mai fost de acord cu Dominic Fritz. Așa că a fost schimbat și marginalizat, așa cum s-a întâmplat cu o bună parte din colegii săi. Pasul normal făcut, trecerea la REPER, noul proiect politic al lui Dacian Cioloș. E liderul filialei și acum va încerca să îl învingă pe fostul său șef, care l-a renegat pentru că nu i-a mai împărtășit opiniile, dar, mai ales, modul de lucru.