SCM Politehnica, victorie vitală la Sighişoara

SCM Politehnica, victorie vitală la Sighişoara

0
DISTRIBUIȚI

SCM Politehnica s-a impus pe terenul celor de la CSM Sighişoara, o contracandidată la evitarea retrogradării. Handbaliştii alb-violeţi au controlat ieri jocul încheiat cu scorul de 28-24 în favoarea lor şi au scăpat cel puţin deocamdată de locurile care duc direct în eşalonul secund.

Jocul a fost echilibrat doar la început iar Poli a condus mereu pe tabelă.


Marjanovic a marcat la toare aruncările avute. O diferenţă de patru goluri (14-10) în favoarea timişorenilor s-a înregistrat şi la pauză.

O pierdere importantă e accidentarea lui Sadoveac, în timp ce Trif a fost descalificat după trei eliminări.

„A fost o atmosferă excepțională la Sighișoara, cu sala plină. Noi am jucat fenomenal și în apărare și în atac, am găsit tactica bună împotriva ambelor sisteme, 5-1, 6-0. În repriza a doua i-am pierdut pe Sadoveac și Trif, dar a intrat motivat Bordeanu. El a jucat extrem de bine și în apărare. Cam așa aș vrea să arate jocul nostru. Am dovedit că nu suntem echipă de acasă, putem bate și afară, ceea ce nu s-a mai întâmplat de mult timp. Nu este decât un pas, acum ne pregătim de Turda, fără Marius, dar încă o dată spun, bravo băieți!”, a declarat Pero Milosevic.

SCM Poli (marcatori): Filip Marjanovic 13 goluri din 13 aruncări, Pribanic, Sadoveac, Ignat – câte 3, Trif, Cîmpan, Bordeanu – câte două.

În urma acestei victorii SCM Poli a ajuns la cota 17 puncte, fiind pe locul 11, de baraj, la egalitate cu Steaua, de pe 10, dar care are două jocuri în minus.

Duminică, 7 aprilie, de la ora 17-30, SCM Poli joacă acasă cu Potaissa Turda. Dar meciul e programat în sala UVT deoarece la „Olimpia” are loc săptămâna aceasta o competiţie de gimnastică.

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.