Accesul liber în păduri, adoptat în noul Cod Silvic, la Senat

Accesul liber în păduri, adoptat în noul Cod Silvic, la Senat

0
DISTRIBUIȚI

Turiștii vor avea acces liber și neîngrădit în păduri, atât pe jos, cât și pe biciclete, conform unei prevederi trecute în noul Cod Silvic, aprobat de Senat. Amendamentul USR a fost susținut de Ministerul Mediului și a trecut cu votul senatorilor de la toate partidele.

Diana Buzoianu, vicepreședinte al Comisiei pentru mediu din Camera Deputaților, precizează că printre țările care au deja reglementat accesul liber în păduri se numără: Franța, Suedia, Finlanda, Estonia, Norvegia, Anglia, Elveția.

„Da, e normal să ne aliniem țărilor vestice din Europa și să nu mai limităm aberant accesul în păduri.


Pe scurt, trebuie să ne bucurăm de aceste comori naționale pe care le avem! Suntem cu un pas mai aproape să fie aceasta realitatea și în România”, spune Diana Buzoianu.

În forma inițială, proiectul noului Cod Silvic prevedea că accesul în păduri era limitat de „înștiințarea proprietarului sau administratorului”.

„Împreună cu senatorul Aurel Oprinoiu am depus un proiect legislativ fix pentru accesul liber în păduri. Proiectul a trecut de Senat, apoi a fost ținut la sertar în Camera Deputaților. Mulțumim zecilor de asociații și zecilor de mii de români care au luptat pentru ca acest lucru să devină o realitate”, încheie Buzoianu.

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.