CJ Timiș, recepție dubioasă la centrul de legume-fructe de la Tomnatic în...

CJ Timiș, recepție dubioasă la centrul de legume-fructe de la Tomnatic în plină anchetă DNA. Noi acuzații la adresa instituției conduse de Alin Nica

0
DISTRIBUIȚI

Consiliul Județean Timiș a anunțat, astăzi, că s-a semnat procesul verbal de recepție pentru centrul de legume fructe de la Tomnatic, dar există semne mari de întrebare asupra modului în care s-au semnat documentele. Vă reamintim că DNA Timișoara a început o anchetă după ce PRESSALERT.ro a dezvăluit că firma care construia centrul pilot de colectare legume-fructe din comuna Tomnatic pentru CJT lucra, în paralel, și la construirea centrului comercial din Moşniţa Veche al familiei vicepreşedintelui Consiliului Judeţean Timiş. Alexandru Proteasa asigura că nu are nicio legătură cu centrul de la Tomnatic și că de acesta se ocupă direct Alin Nica. Președintele CJ Timiș și protectorul său politic a negat însă afirmaţia.

Astăzi, biroul de presă al CJ Timiș a anunțat că ”în perioada 20-24 mai 2024 a avut loc recepția Centrului de colectare legume-fructe Tomnatic, demers finalizat cu un proces verbal semnat de întreaga comisie, cu excepția primarului localității Tomnatic care nu a motivat refuzul.


Vicepreședintele Alexandru Proteasa nu a avut nicio implicare în formarea comisiei de recepție, iar reprezentantul ISC a fost prezent și a semnat recepția. Numărul de specialiști prevăzut de lege pentru formarea comisiei a fost atins, două persoane fiind ingineri constructori și o persoană inginer mecanic.

Primarul din Tomnatic, Stoian Vasiu, a declarat pentru PRESSALERT.ro că instituția condusă de Alin Nica minte.  ”Ne-am întâlnit joia trecută conform adresei trimise de CJT. M-am prezentat la ora 10, la centrul de legume fructe. Acolo era mai multă lume- l-am recunoscut pe Ninel Lupu. Acesta mi l-a prezentat pe un domn Ungureanu pe care l-a prezenatat ca președinte al comisiei. Nu era nimeni de la ISC. Mi-a spus că au dat un punct de vedere la recepție. I-am spus că fără reprezentantul ISC nu semnez nimic pentru că prezeența acestei instituții este obligatorie și am cerut să reprogramăm. M-au întrebat când și eu am spus că joi, 29 noiembrie. Au fost de acord. Astăzi m-a sunat Ninel că a semnat și reprezentatul ISC și că din punctul lor de vedere raportul de recepție este valid. deși legea spune clar că semnăturile reprezentantului ISC și ai autorității locale sunt obligatorii. Cum a semnat reprezentantul ISC când nu a fost săptămâna trecută la Tomnatic și fără să se convoce comisia din nou? Aștept ca reprezentanții CJT să trimită dovada că au convocat pentru a doua oară comisia. Am cerut să îmi trimită procesul verbal semnat și de ISC să îmi spun punctul de vedere. Nu este adevărat că nu am semnat nemotivat. E dubios ce se întâmplă și cum s-a semnat procesul verbal de recepție”, a declarat Stoian Vasiu.

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.