Tânără jefuită pe stradă, sub amenințarea cuțitului, la Timișoara

Tânără jefuită pe stradă, sub amenințarea cuțitului, la Timișoara

0
DISTRIBUIȚI
Foto: Arhivă

O femeie a fost jefuită pe o stradă din Timișoara, în dimineața zilei de 1 mai. Trei săptămâni mai târziu, polițiștii au reținut un suspect.

„La data de 20 mai 2024, polițiștii Biroului de Investigaţii Criminale din cadrul Politiei Municipiului Timișoara, sub coordonarea procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Timișoara au reținut un tânăr, bănuit de săvârșirea infracțiunii de tâlhărie calificată. În fapt, la data de 1 mai 2024, polițiștii au fost sesizați de către o tânără, în vârstă de 24 de ani, cu privire la faptul că, în aceeași zi, în jurul orei 08:30, în timp ce se deplasa pe o strada din municipiul Timișoara, ar fi fost amenințată cu un obiect tăietor-înțepător de către o persoană necunoscută, în scopul de a sustrage bunuri, deposedând-o ulterior de portofelul pe care l-ar fi avut în rucsac (suma de aproximativ 300 de lei, carduri și acte personale), după care ar fi fugit într-o direcție necunoscută.


În urma unui complex de activități informativ-operative, desfășurate de către polițiștii Biroului de Investigaţii Criminale Timișoara, la data de 20 mai 2024, au identificat persoana bănuită de comiterea faptei, respectiv un tânăr, în vârstă de 19 ani”, a transmis IPJ Timiș.

Acesta a fost condus la sediul poliției pentru audieri. În urma administrării probatoriului în cauză, bănuitul a fost reținut pentru 24 de ore, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de tâlhărie calificată, acesta fiind introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă din cadrul IPJ Timiș. Astăzi, magistrații Tribunalului Timiș au dispus arestarea preventivă pentru 30 de zile a tânărului. Polițiștii continuă cercetările în vederea documentării întregii activități infracționale a acestuia.

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.