Turneu de promovare a muzicii clasice în județul Timiș, cu patru membri...

Turneu de promovare a muzicii clasice în județul Timiș, cu patru membri ai Romanian Chamber Orchestra

0
DISTRIBUIȚI

Membrii Romanian Chamber Orchestra String Quartet vor susține un turneu în județul Timiș, spectacolele urmând să se desfășoare la Timișoara (6 iunie – Sala multifuncțională a Consiliului Județean Timiș), Făget (7 iunie, ora 13 – Liceul Teoretic „Traian Vuia”), Lugoj (7 iunie, ora 19 – Sinagoga Neologă Lugoj) Sânnicolau Mare (8 iunie, ora 17 – Biserica Romano-Catolică) și Jimbolia (8 iunie, ora 20 – Școala Gimnazială, Sala multifuncțională).

Alexandru Marian (vioară), Radu Dunca (vioară), Cristian Andriș (violă) și Radu Sinaci (violoncel) vor oferi un regal muzical construit în jurul unui concept artistic ce reflectă angajamentul profund față de valorile culturale românești. Repertoriul include lucrări din repertoriul clasic și aranjamente contemporane care pun în valoare tradiția muzicală locală și aduc în atenția publicului compoziții de referință ale patrimoniul muzical național: Suita din Transilvania (aranjament Radu Sinaci), Sabin Dragoi – Cvartetul nr.


1, Ciprian Porumbescu – Balada, Dimitrie Cantemir – Suite de piese (aranjament Radu Sinaci) și Béla Bartók – Dansurile populare românești.

RCO String Quartett promovează muzica clasică interpretată la un nivel excelent și are în componență muzicieni de renume, membri ai Romanian Chamber Orchestra. Cvartetul este constituit din violoniștii Radu Dunca (concertmaistru al Operei Naționale din București) și Alexandru Marian (concertmaistru al Orchestrei de Cameră Radio), violistul Cristian Andriș (director artistic al Romanian Chamber Orchestra și șeful partidei de violă a Swiss Orchestra) și violoncelistul Radu Sinaci (șeful partidei de violoncel al Orchestrei de Cameră Radio). Accesul publicului este gratuit pentru fiecare concert.

Această inițiativă este dezvoltată de către Asociația Scena Muzicală și susținută de către Consiliul Județean Timiș, Primăria Făget și Liceu Teoretic „Traian Vuia” din Făget, Primăria Municipiului Lugoj și Comunitatea Evreilor din Lugoj, Casa de Cultură și Primăria Orașului Sânnicolau Mare, Casa de Cultură și Primăria Orașului Jimbolia. Proiect cultural finanțat de Consiliul Județean Timiș prin programul TimCultura 2024.

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.