Vietnamez arestat la domiciliu într-un dosar de trafic de migranţi, în Timiș

Vietnamez arestat la domiciliu într-un dosar de trafic de migranţi, în Timiș

0
DISTRIBUIȚI

Poliţiştii de frontieră din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră Sânnicolau Mare, judeţul Timiș, au depistat cinci cetăţeni din Vietnam, toți intrați legal pe teritoriul României, care au încercat să treacă ilegal frontiera în Ungaria.

Poliţiştii de frontieră din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră Sânnicolau Mare – ITPF Timişoara au declanşat, în primele ore ale zilei de sâmbătă, o acţiune pe linia combaterii migraţiei ilegale, în urma căreia au depistat în apropierea frontierei cu Ungaria, la aproximativ 500 metri, într-un autoturism înmatriculat în România, cinci cetățeni străini.

Aceștia nu își justificau prezența în zonă, astfel că au fost duse la sediul sectorului pentru cercetări.

În cadrul verificărilor preliminare, polițiștii de frontieră au stabilit că cetățenii străini sunt din Vietnam şi au vârste cuprinse între 39 și 53 de ani.

Din declarațiile acestora a rezultat că șoferul, cetățean din Vietnam, urma să îi ajute pe ceilalți patru conaționali în încercarea lor de a trece ilegal frontiera din România în Ungaria, cu intenţia de a ajunge în vestul Europei.


Cetățenii străini au intrat legal în țară, în baza unor vize de muncă.

Cercetările sunt desfăşurate sub coordonarea unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Timiş, șoferul fiind cercetat pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de migranți, iar ceilalți patru cetățeni din Vietnam pentru tentativă de trecere frauduloasă a frontierei de stat.

Totodată, pe numele șoferului din Vietnam, judecătorul de Drepturi şi Libertăţi din cadrul Tribunalului Timiş, în baza materialului probator, a dispus măsura arestului la domiciliu pe o perioadă de 30 de zile, la finalizarea cercetărilor urmând a fi dispuse măsurile legale care se impun.

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.