Maria Răducanu va susține un concert special la Timișoara, evenimentul urmând să se desfășoare în data de 30 august de la ora 20 pe terasa Porto Arte.
Binecunoscutul compozitor și producător american John Zorn a caracterizat-o pe Maria Răducanu drept „una dintre cele mai distincte voci din lume… pură, profund emoțională și care-ți merge direct la inimă”. Scriitorul şi profesorul de estetica jazz-ului, Virgil Mihaiu a spus despre ea că „poate concura de la egal la egal cu marile individualităţi ale jazz-ului mondial vocal actual, în care monopolul limbii engleze s-a diluat în beneficiul sonorităţilor lingvistice tot mai variate. Ea a interpretat piese în română, portugheză şi aromână, cu deplin control asupra nuanţelor semantice, dar şi asupra întregului spectru sonor al vocii. Maria Răducanu are harul înnăscut şi inconfundabil al marilor artiste, de factura unor Maria Tănase sau Amalia Rodrigues, cu aplicaţiune pentru creativitatea specifică jazzului”.
În luna iunie a acestui an Maria Răducanu a susținut un concert special la deschiderea sezonului de la Fikl Art Stage, ineditul centru cultural amenajat de către Gheorghe Fikl, unul din cei mai apreciați pictori contemporani din țara noastră, în satul Socolari.
„Există genuri muzicale «pentru elite» și pentru toată lumea.
Dacă există «elite» și există și «toată lumea», de ce nu am aplica astfel de diferențieri și la (s-o numim) cultura/arta aferentă? Vremurile acestea extreme de tulburi și însângerate au, pe ici, pe colo, mici «tușe» de progres… Se încearcă eliberarea de prejudecăți, pe diverse paliere… Rezultatele pozitive se vor lăsa așteptate mult și bine, dar măcar mai spune câte cineva lucrurilor pe nume… Mie, personal, mi se pare că preferințele culturale (ce citim, ce ascultăm, ce artiști ne plac, ce ne bucură urechile, ochii, mintea etc) sunt strict intime, țin de viața privată, cea care aparține în întregime doar omului în cauză. Suntem de când ne naștem băgați în niște cutiuțe și învățăm să respirăm în ele și chiar să ni se pară agreabil așa. Ei, dar de ce nu am fi în stare de un minimum de libertate interioară, de viață personală, de preferințe doar ale noastre, nu ale grupului social, profesional etc? Am avut ocazia, de multe ori, să mă aflu printre «elite», și să remarc lipsa crasă de gust muzical a acestora, după cum, printre oameni «simpli» să fiu plăcut surprinsă de playlisturi rafinate, vădind vaste și plurale audiții, și atente selecționări, de care numai melomanii autentici (nu cei care vor să dea bine în «lumea bună») sunt capabili”, ne-a declarat Maria Răducanu, în cadrul unui interviu pe care îl puteți citi în întregime aici.