Un nou seism s-a produs în partea de vest a României, după cutremurul de 3,4 grade înregistrat la mijlocul săptămânii trecute, cu epicentrul în zona Jimbolia.
De această dată, a fost vorba de un cutremur de intesitate mai slabă, 2,1 grade, cu epicentrul la limita județelor Arad și Timiș, în zona localității Bata din județul Arad.
„În ziua de 27 august 2024, 13:28:41 (ora României), s-a produs în Banat, Arad un cutremur slab cu magnitudinea ML 2.1, la adâncimea de 9,4 km.
Cutremurul s-a produs la 58 km E de Arad, 68 km NE de Timișoara, 68 km V de Deva, 73 km NV de Hunedoara, 78 km N de Reșița”, a transmis Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Pământului.