La trei ani după ce au lansat „Retrofuture Caveman”, membrii formației timișorene Methadone Skies revin cu cel mai heavy album de până acum, „Spectres at Dawn”. După ce au infuzat o doză serioasă de post-rock în cele două albume precedente, formația a revenit la piese mai scurte și heavy. Pe lângă amestecul obișnuit de rock psihedelic și stoner, se pot distinge și alte stiluri muzicale precum doom metal, rock progresiv, chiar și blast beats în anumite momente.
Sărbătorind 15 ani de existență, formația instrumentală și independentă din Timișoara, România, Methadone Skies va lansa cel de-al șaselea album de studio, „Spectres at Dawn”, pe 25 octombrie, sub propria casă de discuri, Haywire Records. Concertul de lansare al acestui album va avea loc sâmbătă, 26 octombrie, de la ora 20, la Escape Underground Hub din Timișoara, unde vor mai cânta Valerinne și Black Water.
Methadone Skies a susținut peste 200 de concerte până acum, incluzând diverse festivaluri din Europa Centrală și de Est, precum Pietrasonica, Doom Over Vienna, Lake on Fire, Exit Festival, Revolution Festival, Dark Bombastic Evening, Fekete Zaj Festival, Robustfest, Freakinout Fest, Mount of Artan sau Thulsa Doom Fest.
De asemenea, au împărțit scena cu trupe precum Samsara Blues Experiment, Motorpsycho, Yawning Man, My Sleeping Karma, Stoned Jesus, Toner Low, 1000MODS, Planet of Zeus, Godsleep, Nightstalker, Stonebride, Dopelord, Implant Pentru Refuz, Fluturi pe Asfalt, Valerinne, Roadkillsoda și mulți alții.
Valerinne există din 2012 și are o abordare organică a genurilor post-rock/ambient/metal cu compoziții ample și dramatice, asemanatoare muzicii de film și puternic evocatoare de imagini mentale. Direcția conceptuală dată de către ei vine pe calea sound-ului atmospheric, dark-dramatic, plin de emoție. Valerinne a lansat 4 albume si 3 EP-uri, au susținut un turneu european împreuna cu trupa Environments și au împărțit scena cu Amenra, Rosetta, North, Stephen O’Malley, Kokomo si altii. Black Water este un duo din Brașov alcătuit din Anca Otescu – vocals, keyboards și Marius Muntean – guitar, electronics.
200 de concerte în 15 ani. Penibil. Mai bine să rămână în birourile corporațiilor din oraș, sigur fac treabă mai bună.
Doar in 2023, Paul DiAnno a avut peste 100 de concerte în condițiile în care era grav bolnavi în scaun cu rotile…